Prefectura Bihor a anunţat că Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis joi tuturor Instituţiilor Prefecţilor, la nivel naţional, memorandumul cu măsurile ce trebuie luate în fiecare judeţ pentru actualizarea listelor electorale permanente la de 29 iulie 2012, data desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, şi pentru transmiterea către Curtea Constituţională a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii, în fiecare unitate administrativă se vor face verificări cu privire la corectitudinea întocmirii listelor electorale permanente, pentru identificarea cazurilor de neoperare a înregistrărilor prevăzute de lege pentru 9 categorii de persoane.
Este vorba despre persoanele care, din 2002, adică de la rezultatele oficiale ale ultimului recensământ, fie au decedat, fie şi-au pierdut dreptul de a vota, au pierdut cetăţenia română ori au actele de identitate expirate şi nu au fost reînnoite, dar şi despre persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, cele care se identifică la un domiciliu într-un număr de imobil ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi cu numărul de camere ale imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe cale administrativă şi persoanele cu reşedinţa/domiciliul în străinătate.
"Instituţia Prefectului a transmis o circulară către fiecare unitate administrativ teritorială, atât în sensul întocmirii unui tabel nominal, cât şi a unui tabel numeric, pentru fiecare din cele 9 cazuri menţionate, la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Datele vor fi centralizate de serviciile de evidenţă ale persoanelor din judeţ şi vor fi transmise prefecturii, care la rândul ei le va trimite la Bucureşti", a explicat directorul Cancelariei Prefectului, Claudia Timofte.
Raportările se vor face zilnic. Termenul limită pentru transmiterea către Prefectură a datelor complete este de 24 august, după care, până pe 27 august, Instituţia Prefectului trebuie să le transmită mai departe, la MAI.