Lăsaţi Facebook-ul deoparte când urcaţi la volan! Deputatul PMP Petru Movilă a depus în Parlament un proiect de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul introducerii unui aliniat care să prevadă sancţionarea cu suspendarea pentru 90 de zile a dreptului de a conduce autovehicule pentru şoferii prinşi, sau identificaţi ulterior pe baza postărilor, că folosesc telefoanele mobile pentru transmisiuni live sau înregistrări în timp ce conduc.
Inclusiv după postare!
Potrivit news.ro, deputatul a propus introducerea în articolul 103, aliniatul 1 din OUG 195 a unei litere suplimentare d) care să prevadă "suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a constat în folosirea mijloacelor de înregistrare audio video, cu excepţia dispozitivelor de tip "mâini libere" şi a avut drept consecinţă săvârşirea de infracţiuni care au pus în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală, chiar dacă fapta a fost constatată şi prin identificarea ulterioară, prin postări pe reţele sociale sau mass-media".
Orice dispozitiv fără "hands-free"...
La fel, Movilă a propus modificarea articolului 108 astfel încât normativul să sancţioneze cu amendă şi puncte de penalizare folosirea în timpul conducerii nu doar a telefoanelor, dar şi a tuturor mijloacelor tehnice de înregistrare. Excepţie vor face şi în acest caz aparatele prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere".
Iniţiativa deputatului ieşean a venit în urma accidentului devastator petrecut pe 22 mai la circa 60 de kilometri de Budapesta, când şi-au pierdut viaţa nouă pasageri români.
Rămâne de văzut dacă această propunere va fi, însă, și votată.
Potrivit cercetărilor efectuate de poliţie, şoferul autobuzului înmatriculat în Mureş s-a angajat într-o depăşire neregulamentară în timp ce transmitea live pe Facebook.