Chestorul bihorean Liviu Popa susţine că pentru Poliţia Română, pe care o conduce, combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, precum şi destructurarea grupărilor infracţionale reprezintă "prioritatea zero".

În ce priveşte grupările infracţionale, Popa a spus, la bilanţul activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe 2011, că destructurarea acestora este una dintre priorităţile instituţiei pe care o conduce.

"Dacă anul trecut am spus să nu rămână piatră pe piatră, anul acesta să nu mai existe piatră întreagă", a spus Popa, citat de Mediafax.

Şeful Poliţiei Române a mai spus că în 2011 s-au înregistrat rezultate foarte bune în combaterea fraudei, unde s-au constatat prejudicii de peste trei miliarde de lei, din care s-au recuperat 115 milioane de lei.