Inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, le-a cerut poliţiştilor din întreaga ţară să fie fermi şi să folosească armele din dotare, atunci când situaţia o cere.

"Îi îndemn la fermitate, să înlăture frica şi teama că, dacă vor folosi armamentul, se va întâmpla nu ştiu ce. Îi asigur că nu vor trebui să facă multe rapoarte", a spus bihoreanul, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a făcut acest comentariu vizavi de cazul de duminică de la Mehedinţi, când o poliţistă a fost înjunghiată cu un cuţit în timp ce intervenea pentru aplanarea unui conflict.

"Această fermitate se manifestă în foarte multe moduri, iar pe un palier important este folosirea armamentului atunci când se impune. Armamentul nu a fost dat poliţistului pentru altceva. Am avut numeroase întâlniri directe şi prin videoconferinţă în care le-am cerut poliţiştilor, în virtutea prerogativelor, să folosească armamentul", a mai spus Liviu Popa.

De altfel, chestorul a mai prezentat această dorinţă a sa şi cu alte ocazii, spunând, într-o ardelenească neaoşă, că pistolul "nu este făcut ca să faci cipcă cu el".

Tot marţi, Popa a vorbit despre grupările de crimă organizată din România, precizând că Poliţia stă cu ochii pe aproximativ 400 astfel de grupări.

Potrivit şefului Poliţiei, în primele nouă luni ale acestui an, au fost destructurate 273 de grupări specializate în fraude, în care erau implicate peste 1.800 de persoane. Din acestea, jumătate au fost arestate preventiv.