Viceguvernatorul BNR Liviu Voinea este propunerea PSD pentru funcţia de premier, rămasă vacantă după demisia lui Victor Ponta.

"Ne-am gândit la domnul Liviu Voinea, care îndeplineşte atât criteriile de integritate, cât şi criteriile de expertiză, care se bucură de credibilitatea unor instituţii financiare importante, care are experienţă în acest domeniu. Am avut astăzi o discuţie cu guvernatorul BNR care m-a asigurat că, dacă Liviu Voinea va fi nominalizat, va avea tot sprijinul BNR", a declarat Liviu Dragnea, în urma consultărilor de luni cu preşedintele Klaus Iohannis, citat de mediafax.ro.

Preşedintele Iohannis a spus că i se pare o propunere rezonabilă, potrivit lui Dragnea, dar şeful statului a subliniat că la finalul consultărilor va face propunerea pe care o consideră el. "Domnul preşedinte a spus că i se pare o propunere rezonabilă. Este un om pe care îl cunoaşte şi care, în opinia lui, are o experienţă bună în administraţie. (...) A spus, aşa cum cred că era firesc, că după ce va avea a doua rundă de discuţie cu toate partidele va face propunerea pe care o consideră dumnealui", a precizat preşedintele PSD.

Liviu Voinea, în vârstă de 40 de ani, în prezent viceguvernator şi membru al Consiliului de Administraţie (CA) al BNR, din octombrie 2014, a fost ministru delegat pentru Buget în Guvernul Ponta II, din decembrie 2012 şi până în august 2014, când a fost votat ca membru în CA al BNR.

În primul guvern format de Victor Ponta fusese secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, în perioada mai-decembrie 2012, iar înainte de Finanţe a fost membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al Eximbank, din aprilie 2009.