Locuitorii din satul Săldăbagiu de Munte, comuna Paleu, se tem că ar putea fi atacați de vipere, după ce mai multe exemplare au fost surprinse prin curțile și grădinile lor.
„Am filmat azi una în curtea casei, iar un vecin a mai găsit alta în livada de piersici. Și am auzit și de la alți oameni că s-au întâlnit cu vipere în grădini, ceea ce înseamnă că sunt mai multe în zona noastră”, a declarat Petre Radu Bogdan, miercuri, pentru BIHOREANUL.
Bărbatul locuiește în Săldăbagiu de Munte, la capătul străzii Nicolae Beldiceanu din Oradea, și se teme că viperele ar putea mușca adulții sau copiii, motiv pentru care vrea să ceară autorităților să ia măsuri preventive.
„Sunt consilier local și voi propune Primăriei să achiziționeze seruri anti-venin, astfel încât să le avem în apropiere, dacă cineva va fi mușcat”, a mai spus Bogdan.
Bărbatul a făcut public și videoclipul înregistrat miercuri, în curtea casei sale.
E nevoie doar de precauție
Specialiștii spun însă că bihorenii nu ar trebui să se îngrijoreze prea mult de prezența viperelor, care trăiesc în zone de câmpie, ba chiar mai nou și la munte, la altitudini de peste 1.600 metri.
Șerpii, indiferent că sunt sau nu veninoși, nu atacă omul în mod intenționat, deoarece nu-l consideră o pradă pe care să o poată înghiți.
„Nu e ceva ieșit din comun să avem vipere în jurul Oradiei, dar oamenii trebuie doar să fie precauți, să evite să circule prin iarba necosită. Vipera nu atacă omul, dar dacă o calci, e posibil să te muște”, a declarat profesorul universitar Diana Cupșa, directoarea Departamentului de Biologie din cadrul Universității din Oradea, pentru BIHOREANUL.
Aceasta a confirmat și că șarpele filmat de Bogdan este o viperă. În schimb, cel fotografiat de vecinii săi, în timp ce stă pe pământ, este un șarpe de alun, care nu este veninos, a precizat Cupșa.
80% din mușcături, fără venin
Nici mușcătura de șarpe nu ar trebui să provoace panică, spun medicii. „Mușcătura de viperă nu este un motiv de îngrijorare, pentru că nu întotdeauna vipera injectează venin în timpul mușcăturii. Noi urmărim semnele de înveninare, care arată dacă s-a injectat venin, dar în 80% din cazuri nu se întâmplă asta. Dacă totuși s-a injectat venin, putem gestiona această situație cu vaccinul anti-venin, pe care îl avem la dispoziție, și care se administrează până la 6 ore de la mușcătură”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor.
Potrivit acestuia, în ultimii 3 ani, în Bihor nu au fost înregistrate cazuri de mușcătură de viperă cu injectare de venin, iar în acest sezon, niciun bihorean n-a ajuns la Urgențe cu o astfel de problemă.
Mai mult, în literatura de specialitate, ultimul deces survenit după o mușcătură de viperă s-a înregistrat în anul 1943, la o persoană care a suferit un infarct miocardic după ce a fost înțepată de șarpe, ceea ce înseamnă că a murit din pricina fricii, nu a veninului.