Instituţia Prefectului Bihor a făcut, joi, o dare de seamă în legătură cu activitatea la Hotelul Ceres din Băile 1 Mai, care a fost transformat, timp de câteva săptămâni, în secţie exterioară a Spitalului Municipal din Oradea, găzduind cel mai mare număr de bolnavi de Covid-19 din Bihor, alături de contacţii acestora, în număr total de aproape 500. 

De asemenea, în premieră, Instituţia Prefectului a publicat imagini din secţia exterioară de spital, care a fost închisă la finalul săptămânii trecute, după vindecarea tuturor persoane asimptomatice internate acolo.

"În hotel Ceres a fost internat cel mai mare număr de pacienţi pozitivi Covid-19 din judeţul Bihor, împreună cu contacţii acestora, totalizând 496 de persoane. În toată această perioadă, respectiv 24.04-15.05, unitatea din hotel Ceres a fost în îngrijirea cadrelor medicale din Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, sub coordonarea managerului conf. univ. dr. Ramona Suciu", se arată în informarea Prefecturii.

Echipa condusă de dr. Suciu a monitorizat persoanele carantinate de pe raza comunei Sânmartin şi, odată cu includerea în structura Spitalului Municipal a hotelului Ceres, a oferit asistenţă medicală permanentă pacienţilor pozitivi asimptomatici internaţi.

"Echipa de 80 de cadre a Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a fost compusă din medici, asistente, infirmiere şi kinetoterapeuţi care au depus toate eforturile pentru îngrijirea celor internaţi. În urma dedicării şi profesionalismului personalului medical, în intervalul 24.04.-15.05, adică în 22 de zile, Secţia Exterioară a SCMO a fost eliberată complet, fiind externaţi şi ultimii pacienţi pozitivi vindecaţi", mai precizează Instituţia Prefectului.

Desemnat ca spaţiu de carantină, Hotel Ceres a devenit secţie exterioară a Spitalului Municipal Oradea (spital Covid) în urma testării cu rezultate pozitive a persoanelor carantinate.

Măsura de a testa persoanele din carantină a fost luată de prefectul Dumitru Ţiplea, pentru a limita transmiterea comunitară a virusului Covid-19 şi a nu bloca activitatea Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".