Companiile din Bihor au anunțat, în această săptămână, că recrutează, în total, aproape 1.400 de persoane.

Printre cele 1.381 de posturi publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, 93 sunt dedicate absolvenților de studii superioare. Mai multe companii din Oradea caută ingineri specializați în diferite domenii, dar se mai caută și specialiști în resurse umane, programatori, specialiști în finanțe, comerț și marketing sau în achiziții.

Bihorenii care au studii medii sau sunt absolvenți de școli profesionale pot căuta între 654 de anunțuri. Multe firme specializate în confecții textile sau de încălțăminte fac angajări, la fel și firme din construcții. 13 anunțuri la patru firme diferite sunt pentru lăcătuși, iar numeroase magazine din Oradea caută vânzători sau casieri.

Zeci de anunțuri de recrutare sunt și pentru operatori la mașini unelte sau roboți industriali. Recrutări se fac și în industria HoReCa (pizzar, ospătar, bucătar), și, la fel cum se întâmplă de luni bune deja, zeci de posturi disponibile sunt pentru șoferii profesioniști. Așa cum se știe, acest sector duce lipsă de angajați nu doar în România, ci și în țări vest-europene.

Chiar și bihorenii fără calificare au de unde alege un loc de muncă. Lista AJOFM Bihor cuprinde 369 de job-uri destinate acestor angajați, numai la companii din Oradea, pe poziții precum montator subansamble, muncitor necalificat în construcții sau în industria textilelor.

Lista completă a locurilor de muncă vacante în Bihor: