Ministerul Finanţelor Publice a anunţat vineri că extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august va avea loc duminică, 20 septembrie, ora 17:15. Fondul de premiere este tot de un milion de lei, cu cel mult 100 de premii acordate, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

Duminică va fi însă doar prima etapă de selecţie, care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, arată sursa citată, menţionând un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17:15 şi va putea fi transmisă, în direct.

La extragere vor participa toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august.

În prima etapă a extragerii de duminică va fi extrasă o bilă pentru determinarea zilei bonurilor câştigătoare, iar în a doua vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.

Pentru extragerea din 19 iulie, în termenul de 30 de zile au fost depuse patru cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată pe 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare până la 15 septembrie, termenul limită, mai arată agenţia de ştiri Mediafax.