Nu mai puţin de 18.215 cereri de revendicare a premiilor au fost depuse, până la termenul limită de 15 mai, la administraţiile financiare din toată ţara, în urma primei extrageri a Loteriei Bonurilor Fiscale.
Astfel, dacă toate bonurile ar fi validate, câştigul la loterie ar fi de 54,9 lei.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, cele mai multe cereri s-au înregistrat în Bucureşti, Cluj şi Braşov, iar la polul opus s-au situat judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov.
În Bucureşti au fost depuse 2.348 de cereri de către persoanele care au avut bonuri fiscale emise pe 7 februarie, cu valori între 6 lei şi 6,99 lei, cele mai multe în Sectorul 6 (512 solicitări), în Cluj s-au înregistrat 1.025 de cereri, iar în Braşov - 888 de cereri. Cele mai puţine solicitări de revenidicare a premiului la loterie au fost primite de administraţiile ANAF din Giurgiu (105), Călăraşi (113), Ilfov (150), Mehedinţi (154) şi Harghita (170).
"În luna iunie 2015 va fi organizată o nouă extragere ocazională, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie şi mai 2015. Precizăm că în luna mai nu a fost programată nicio extragere", a comunicat Ministerul Finanţelor Publice, pentru Mediafax.
În perioada următoare, ANAF va verifica bonurile fiscale depuse de solicitanţi, precum şi firmele care le-au emis. Comercianţii trebuie să aibă înregistrat şi în contabilitate bonul fiscal respectiv, altfel bonul va fi invalidat, iar firma amendată.
Permiul total, de un milion de lei, va fi împărţit egal la numărul câştigătorilor validaţi de către inspectorii fiscali. Lista câştigătorilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, iar plata premiilor se va efecua în maxim 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.
Finanţele intenţionează să modifice modalitatea de organizare şi selecţie a câştigătorilor la loterie pentru a asigura premii mai consistente celor care au bonuri câştigătoare.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorivici, a declarat la începutul lunii că la viitoarele extrageri ar putea fi selectaţi doar 100 de câştigători la loterie, astfel încât premiile să fie mai consistente, iar solicitarea bonului să fie stimulată, mai menţionează sursa citată.