Pentru a veni în sprijinul mamelor care îşi cresc singure copiii cu vârste până în 6 ani şi sunt într-o situaţie delicată, Lotus Center împreună cu Fundaţia ProValoare lansează o nouă ediţie a Campaniei "Mă creşte Singură", în cadul căreia mamele pot primi diverse cadouri şi sume de bani care să le ajute să treacă peste greutăţi şi să le ofere celor mici sărbători mai calde şi mai fericite.

Potrivit unui comunicat transmis de centrul comercial, campania demarează luni, 12 noiembrie, când se dă startul perioadei de înscrieri. Astfel, până în 25 noiembrie, inclusiv, mămicile trebuie să se prezinte la Biroul de Informaţii din Lotus Center, unde între orele 8 şi 12 trebuie să îşi lase datele personale. Pe 30 noiembrie, de la ora 19, la Sala de Evenimente, se va organiza licitaţia pentru strângerea de fonduri, care vor fi direcţionate spre mămicile singure.

Participantele trebuie să îndeplinească unele cerinţe: să aibă domiciliul în Oradea, să aducă cu ele o copie după buletinul sau cartea de identitate, copia certificatului de naştere al copilului cu vârsta maximă de 6 ani împliniţi, adeverinţa înscrierii copilului într-o creşă sau grădiniţă, dar şi un act care să dovedească starea civilă a mămicii.

Prima ediţie a campaniei "Mă creşte singură" s-a desfăşurat în 2009, când Lotus Center şi Fundaţia Pro Valoare a făcut sărbătorile mai blânde pentru 240 de mame. În 2010, în cadrul aceluiaşi proiect, au fost ajutate 317 mame, iar în 2011 - 265 de mame. Organizatorii amintesc că oricine îşi doreşte poate dona orice sumă pentru această campanie.

Participanţii se pot înscrie la strângerea de fonduri până în data de 30 noiembrie, la numărul de telefon 0259/436.022, adresa de e-mail: marketing@lotus-center.ro şi la Biroul de informaţii al Lotus Center.

La succesul celei de-a treia campanii sociale "Mă creşte singură" au contribuit atât iniţiatorii ei respectiv Pro Valoare, Lotus Center şi Grup West, cât şi societăţi precum Joint Communications şi Communications Media Grup, Nutrientul, Dumexim, Adenandra, Herald Impex, Proges, Active Media, RER Ecologic Service Oradea, Vogue Center, dar şi persoane fizice precum Beniamin Rus şi Pasztor Sandor, fostul şef al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.