"Azi (n.r. marţi) s-a semnat Raportul de atribuire a licitaţiei deschise organizată pentru concesionarea suprafeţei de 260 mp teren proprietatea publică a municipiului Oradea, în vederea realizării unei unităţi de alimentaţie publică cu terasă pe strada Emilian Chitul (malul drept al Crişului Repede, vis-a-vis de primărie)", se arată într-un comunicat al Primăriei.
La licitaţie au participat trei firme, Tradecenter, Romexa şi Lotus Center, iar cea din urmă a fost desemnată câştigătoare pentru că a oferit cea mai mare redevenţă, 230 lei/mp/an, şi cea mai mare valoare de investiţiei, respectiv 2.255.750 lei, fără TVA.
Lotus Center are termen de 15 luni ca să ridice o terasă pe două niveluri şi să reamenajeze piaţeta din zonă, proiectul fiind ales printr-un concurs de idei.
Potrivit proiectului, toaleta din piaţetă va fi mutată la nivelul terasei, care va fi acoperită de o placă de beton. Zona de deasupra acestui "balcon" va fi destinată traficului pietonal, în vreme ce zona de dedesubt va fi rezervată spaţiului comercial. Pe timpul verii, spaţiul comercial de sub zona pietonală va putea funcţiona ca şi terasă, care la nevoie s-ar putea extinde inclusiv la nivelul superior, iar iarna se va putea închide cu suprafeţe vitrate pentru a găzdui inclusiv conferinţe.
Pe lângă acest local, Lotus Center va mai amenaja o terasă pe malul stâng al Crişului Repede, în zona Podului Dacia, pe amplasamentul fostei Case a Pompelor. Investiţia nu poate fi demarată încă, după cum arată un articol din ediţia tipărită a BIHOREANULUI din această săptămână, deoarece Primăria a constatat acum că terenul este intabulat pe Universitatea din Oradea.