Cei 5,5 milioane de fumători din România ar face bine să îşi treacă pe lista rezoluţiilor pentru anul 2019 şi renunţarea la tutun.

Începând din 1 ianuarie ţigările se scumpesc din nou şi vor depăşi pragul psihologic de 18 lei pachetul.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal promovată vinerea trecută de ministrul de finanţe Eugen Orlando Teodorovici preţul ţigărilor ca creşte ca urmare a majorării accizei de la 448,74 lei la mia de ţigarete la 475,77 lei la mia de ţigarete.

Continuă creştere

În goană după venituri la buget Guvernul a devansat calendarul de majorare a accizei în condiţiile în care pentru anul viitor nivelul acesteia ar fi trebuit să urce la doar 457,71 lei la mia de ţigarete.

Potrivit capital.ro viciul fumatului va deveni tot mai costisitor în anii următori. Acciza pe mia de ţigarete va urca la 500,80 lei din anul 2020 respectiv 529 lei din 2021 cu ţinta de a ajunge la 539 lei în 2022. Asta, dacă Guvernul nu va devansa şi acest calendar.

De-a lungul anilor preţul pachetului de ţigări a crescut de la 5,10 lei în decembrie 2006 la circa 17 lei în 2018 urmând ca din anul 2021 să urce la 21 de lei.