Aşa cum era de aşteptat, formaţia orădeană de fotbal Luceafărul s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 4-2, în faţa echipei CSM Şcolar Reşiţa, în cea de-a doua etapă a returului campionatului Ligii a III-a. Meciul, care s-a desfăşurat la Borş, a fost dominat de elevii antrenorului Dacian Nastai, care acum ajung la cota 36 în clasamentul la zi al Seriei a V-a.

Deşi oaspeţii veneau în Bihor cu gânduri mari, declarând înaintea confruntării cu Luceafărul că nu va fi o simplă vizită, ci doresc să se întoarcă la Reşiţa cu cel puţin un singur punct, realitatea din teren nu a fost tocmai cum şi-ar fi dorit, astfel că după doar 20 de minute de joc orădenii conduceau deja cu scorul de 1-0, prin golul înscris de Codoban. Dominarea bihoreană s-a văzut concretizată pe tabela de marcaj în minutul 41, când Ghilea a dus scorul la 2-0, pentru ca rezultatul la pauză să fie totuşi de 2-1, oaspeţii reducând din handicap tocmai în ultimul minut al primei reprize, prin reuşita lui Dochiţa.

În partea a doua, tot gazdele insistă mai mult şi încă din minutul 47 asistăm la majorarea scorului, prin golul înscris de Lupaşcu, prin transformarea unei lovituri de la 11 metri. Acelaşi Lupaşcu a dus scorul la 4-1 în minutul 66, pentru ca reşiţenii să reducă totuşi din handicap şi să stabilească scorul final în minutul 72, prin reuşita lui Afrem.

Lidera Seriei a V-a din cea de-a treia divizie a ţării, Luceafărul Oradea, a început acest joc, desfăşurat pe terenul de la Borş, în următoarea formulă: Goia - Letan, Magda, Cura, Munteanu - Schwarchopff, Ghilea, Ember, Codoban - Roşu, Lupaşcu. Antrenorii Dacian Nastai şi Vig Zoltan i-au mai trimis în teren pe parcurs şi pe: Popescu, Neaga, Ţârlea şi Paina.

"Am luat două goluri din greşeli individuale, greşeli care n-ar fi permise la nivelul acesta. Din păcate, suprafaţa de joc nu ne-a ajutat deloc şi din cauza aceasta ne-am făcut jocul mai greu. Remarc atitudinea pozitivă a oaspeţilor. Noi ne aşteptăm ca fiecare echipă care joacă cu noi să-şi dea sufletul pe teren", a declarat tehnicianul Dacian Nastai.

În clasament, cel puţin până la jocul echipei FC Hunedoara, cu Unirea Sânicolau Mare, formaţia bihoreană s-a distanţat acum la 6 puncte.


Liga a III-A, Seria V-a, Etapa a XVII-a:

Vineri:

Luceafărul Oradea - CSM Şcolar 4-2 (2-1)
Codoban (20), Ghilea (41), Lupaşcu (47 -pen, 66) / Dochiţa (45), Afrem (72)
CFR Simeria - FC Timişoara II 2-3
Făgărăşanu (9), Riviş (50 -pen) / Zăgrean (55, 86), Rocha (65)
Termo - Millenium Giarmata 0-3 (la masa verde)

Sâmbătă, ora 15:

FC Hunedoara - Unirea Sânnicolau Mare
Autocatania Caransebeş - Naţional Sebiş
Becicherecul Mic - Gloria CTP Arad
Termo s-a retras în retur şi va pierde meciurile rămase la masa verde
ACS Recaş şi Bihorul Beiuş stau


Clasamentul după jocurile de vineri:

1. Luceafărul Oradea 36 p
2. FC Hunedoara 30 p
3. CFR Simeria 23 p
4. CS Naţional Sebiş 23 p
5. Autocatania Caransebeş 22 p
6. ACS Recaş 21 p
7. Unirea Sânnicolau Mare 21 p
8. FC Timişoara II 19 p

9. CS Termo Drobeta Turnu Severin 19 p
10. Millenium Giarmata 18 p
11. Gloria Arad 16 p
12. CSM Şcolar Reşiţa 13 p
13. CF Bihorul Beiuş 8 p
14. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 6 p