Echipa Luceafărul Felix a fost întrecută sâmbătă, cu scorul de 2-0, la Piteşti, de echipa locală, FC Argeş, în prima etapă a returului de campionat din Seria a II-a a Ligii a II-a.

Piteştenii au deschis scorul în minutul 25, prin Monel Cârstoiu, care l-a învins pe portarul D. Paul cu un şut de la 20 de metri trimis la colţul lung. După numai 10 minute însă, Alin Popa a majorat diferenţa cu o reluare din opt metri.

În repriza secundă, bihorenii au încercat să reintre în joc, dar Popescu, Ianc şi Sg. Pop au irosit situaţii bune de a marca.

"Per ansamblu au fost două reprize diferite. Am început jocul cu trac şi pe fondul a două nesincronizări în defensivă am primit golurile. După pauză, am jucat mai mult în jumătatea adversă, dar cele trei bune şanse de a marca le-am ratat. Cea mai mare şansă a avut-o Sebi Ianc, care de la şapte metri a şutat în bară. În timp ce noi am ratat oportunităţile avute, piteştenii le-au transformat. Aici s-a făcut diferenţa", a declarat, la final, antrenorul echipei Lucefărul, Florin Farcaş.

Pentru Luceafărul au evoluat în acest joc: D. Paul - D. Muntean, Letan, Mintaş, A. Achim - Ov. Ghilea (55 G. Bogdan) - Fl. Neaga (52 Bundea), Haş, Ianc, C. Roşu (70 Sg. Pop) - Gh. Popescu. Antrenor: Florin Farcaş.

La gazde, FC Argeş, au jucat: F. Croitoru - Voicu, Vişa, Negoiţă, Briceag - Al. Popa (60 Mirescu), Răuţă, Cârstoiu (70 Dulcea), Manole (78 Drăgan) - M. Ion, Ivănică. Antrenor: Iulian Crivac.

Au arbitrat: Omar Cristian Dumitrică (Craiova) - Nicolae Megheşan (Târnăveni) şi Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu). Observatori FRF au fost: Ion Cristea şi Victor Cruceană (ambii din Bucureşti).

În celelalte jocuri ale etapei, UTA a învins, în derby-ul vestului, ACS Poli Timişoara, cu 1-0, Damila Măciuca s-a impus cu 2-0 la Tg. Mureş, iar FC Maramureş Universitar Baia Mare a câştigat la masa verde cu 3-0, întrucât Unirea Alba Iulia s-a retras din campionat.


Rezultatele primei etape din returul campionatului Seriei a II-a din Liga a II-a de fotbal:

Vineri:
FC UTA Arad - ACS Poli Timişoara 1-0

Sâmbătă:
FC Argeş Piteşti - Luceafărul Oradea 2-0
FCM Târgu Mureş - Damila Măciuca 2-0
FC Maramureş Universitar Baia Mare - Unirea Alba Iulia 3-0
FC Bihor Oradea - CS Mioveni 1-1
Corona Braşov, CSM Rm. Vâlcea şi FC Olt au stat.


Clasament:

1 Corona Braşov 12 8 3 1 22-11 27
2 ACS Poli Timişoara 13 7 5 1 22-11 26
3 Damila Măciuca 13 6 3 4 18-15 21
4 FC UTA Arad 13 5 5 3 15-9 20
5 FCM Târgu Mureş 13 6 2 5 15-13 20
6 FC Argeş Piteşti 13 5 2 6 18-16 17
7 CS Mioveni 13 3 7 3 15-14 16
8 FC Bihor Oradea 13 3 6 4 17-19 15
9 Luceafărul Oradea 13 3 5 5 12-17 14
10 FC Maramureş Universitar Baia Mare 13 3 4 6 13-17 13
11 CSM Râmnicu Vâlcea 12 3 3 6 10-19 12
12 FC Olt 12 2 5 5 9-12 11
13 Unirea Alba Iulia 13 3 2 8 12-25 11
14 Voinţa Sibiu 0 0 0 0 0-0 0