Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Felix şi-a continuat seria jocurilor amicale din această vară cu o partidă programată sâmbătă în Ungaria, în compania formaţiei de primă ligă din campionatul ţării vecine, MVM Paks.

S-a dovedit a fi cel mai puternic joc de verificare pentru echipa bihoreană din liga a II-a de la reluarea pregătirilor şi acest aspect a fost reflectat foarte bine şi în rezultatul consemnat, care a fost alb, 0-0.

De această dată antrenorul Leo Grozavu a trimis în teren mulţi dintre jucătorii de bază, pe lângă cei veniţi în probe. Astfel, Luceafărul a început în formula: Samoilă - A. Achim, Letan, M. Deaconescu, Fl. Aniţoiu - Svarczkopf, D. Muntean, Bundea - C. Roşu, Kamelo, Szabo. Pe parcurs au mai fost introduşi şi: B. Miron, Sg. Ghilea - G. Bogdan, Pocian, Lupuţ, Hanca, Ianc, Mamadou Toure, Blănaru, Cr. Jurca, Haş.

După meci, staff-ul tehnic s-a edificat în privinţa anumitori jucători şi a decis să renunţe la atacantul Istvan Szabo şi fundaşul francez Mamadou Toure.

În următoarele jocuri de verificare, Luceafărul Felix va evolua miercuri la Timişoara cu ACS Poli, iar sâmbătă, acasă, cu FC Maramureş Baia Mare.