Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Felix şi-a încheiat prima etapă a pregătirilor, cea de reacomodare la efort, şi miercuri a intrat în cantonament la Complexul Perla din Băile 1 Mai, unde va rămâne până pe 2 februarie.

În această perioadă, jucătorii vor susţine câte două antrenamente zilnice în care vor îmbina pregătirea fizică, inclusiv la sala de forţă, şi tot la două zile vor lucra tehnico-tactic.

"Ne dorim să ne pregătim cât mai bine şi să fim feriţi de accidentări. Urmează o perioadă mai dificilă a pregătirii şi sper ca băieţii să fie cât mai receptivi la ce avem de făcut. Avem o echipă tânără, în care credem şi care poate să obţină rezultatele dorite pentru îndeplinirea obiectivului", a declarat antrenorul principal Florin Farcaş.

Lotul deplasat de staff-ul tehnic în cantonament este alcătuit din 23 de jucători: Alin Sălăjan, Dumitru Paul, Teodor Deac - portari; Cosmin Letan, Adam Achim, George Bogdan, Bogdan Mintaş, Istvan Svarczkopf, Cristian Cura, Ovidiu Ghilea, Bogdan Lăscan, Dumitru Muntean, George Cornea, Andrei Haş, Cristian Jurca, Gheorghe Popescu, Florin Neaga, Zeno Bundea, Sebastian Ianc, Ionuţ Cervinschi, Ionuţ Pantea, Bogdan Vlad şi Sergiu Pop - jucători de câmp.

Conform site-ului clubului, din motive medicale nu au făcut deplasarea Constantin Roşu şi Leo Jurca, în timp ce Neluţ Roşu a primit permisiunea clubului să-şi caute echipă.

În acelaşi timp, conducerea clubului a definitivat deja şi programul jocurilor amicale, care vor debuta după terminarea stagiului de pregătire de la Băile 1 Mai. În total sunt şase partide cu echipe din Liga a II-a, Liga a III-a şi Liga a IV-a.

Programul acestor meciurilor de pregătire este următorul: 6 februarie cu Crişul Sântandrei (locul 3 în Liga 4 Bihor), pe 9 februarie cu FC Hidişel (locul 2 în Liga 4 Bihor), pe data de 16 februarie cu ACS Poli Timişoara (locul 2 în Liga 2, Seria II), pe 20 februarie cu CS Oşorhei (locul 2 în Liga 3, Seria V), pe 23 februarie cu Olimpia Satu Mare (locul 3 în Liga 3, Seria V) şi pe data de 28 februarie cu FC Botoşani (locul 4 în Liga 2, Seria I).