Jucătorul echipei bihorene de fotbal Luceafărul Felix Neluţ Stelian Roşu (foto stânga) va juca din această primăvară în prima ligă la o echipă de top. În vârstă de 19 ani, mijlocaşul a fost cedat până în vară, sub formă de împrumut, la echipa patronată de Adrian Porumboiu, FC Vaslui.

"Am primit o solicitare să-l lăsăm împrumut până la finalul sezonului. A fost şi dorinţa jucătorului să facă pasul spre o echipă din Liga 1, iar noi nu ne-am împotrivit. Vom vedea ce va fi la vară", a declarat, potrivit siteului clubului, Florin Farcaş, antrenorul principal al echipei Luceafărul.

Neluţ Roşu a marcat două goluri în cele nouă meciuri în care a îmbrăcat tricoul Luceafărului în turul de campionat.

Un alt jucător împrumutat de Luceafărul în această iarnă este portarul Bogdan Miron, care a solicitat să fie lăsat să joace în retur pentru Olimpia Satu Mare, el fiind sătmărean la origine.

Pe de altă parte, portarul Sergiu Ghilea (19 ani) şi atacantul Victor Dobrescu (24 de ani) au fost cedaţi la formaţia bihoreană din Liga a III-a CS Oşorhei.

Într-o altă ordine de idei însă, tânărul fundaş central al Lucefărului Felix, Bogdan Mintaş (19 ani) (foto dreapta), a fost selecţionat la lotul naţional de tineret al României pentru meciul amical cu reprezentativa similară a Moldovei. Mintaş s-a prezenta duminică la reunirea lotului, programată la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.

Meciul Moldova - România se va disputa în miercuri la Tiraspol.