Miercuri seară s-au desfăşurat jocurile primului tur naţional din cadrul Cupei României Timişoreana la fotbal. Judeţul Bihor a avut două reprezentante în această fază, pe Luceafărul II Oradea, câştigătoarea fazei judeţene şi CF Bihorul Beiuş, echipă clasată în partea inferioară în Seria a V-a a Ligii a III-a în ediţia trecută a Campionatului Naţional.

În total, în acest prim tur au avut loc 42 de dispute, echipele gazdă fiind căştigătoarele fazei judeţene, iar formaţiile ce au evoluat în deplasare, echipe situate de la locul IX în jos în cele 6 serii ale Ligii a III-a.

Luceafărul II a primit, la Borş, replica formaţiei arădene Gloria CTP, echipă de care surprinzător a reuşit să treacă, după ce a învins-o cu scorul de 2-0. Echipa a doua a clubului patronat de Gavrilă Ghilea s-a impus încă din prima repriză când a marcat cele două goluri, mai exact încă din minutul 10, când se consemna deja acest scor. A fost, astfel, un început furtunos de joc, în care orădenii au tranşat soarta partidei de partea lor, obţinând, astfel, o calificare frumoasă în turul al II-lea.

Din păcate, cealaltă echipă bihoreană participantă în cadrul acestei faze, Bihorul Beiuş a tratat cu superficilitate jocul din judeţul Satu Mare, de la Oar, din compania echipei locale Someşul, câştigătoarea fazei judeţului Satu Mare, şi s-a văzut învinsă la un scor ruşinos, cu 6-0.

Aşa cum denotă şi rezultatul, beiuşenii au abandonat lupta pentru cupă anul acesta şi vor să se axeze doar pe campionat, acolo unde îşi doresc o prestaţie cu mult mai bună faţă de ediţia precedentă când s-au luptat pentru evitarea retrogradării.


Rezultatele din primul tur al Cupei României la fotbal al echipelor din zona Ardeal-Banat:

Juventus Pişchia - Nova Mamma Mia Becicherecu Mic 1-2
Luceafărul 2 Oradea - Gloria Arad 2-0

Europa Alba Iulia - CS Zlatna 5-0, meci terminat în minutul 20. Oaspeţii au rămas în 7.
FC Curciu - Voinţa 2 Sibiu 3-2
Spicul Ardusat - Gloria Bistriţa II 2-7
Leii Tritenii de Jos - Unirea Floreşti 1-5
Venus Măerişte - Unirea DEJ 2-4
Someşul OAR - CF Bihorul Beiuş 6-0

Turul al II-lea al competiţiei va avea loc pe data de 3 august. Pe lângă cele 42 de echipe câştigătoare din turul I, la această fază vor fi prezente şi formaţiile clasate în partea superioară a celor 6 serii din Liga a III-a. Turul III va avea loc pe 13 august, iar turul IV, pe data de 24 august.