În pofida tuturor încercărilor de a aduce la Oradea echipa bucureşteană Dinamo, la meciul de cupă de săptămâna viitoare, conducerea clubului Luceafărul Felix nu a reuşit în acest demers. Dinamoviştii au decis să joace pe teren propriu, aşa cum s-a stabilit la tragerea la sorţi.

Conducerea clubului bihorean le-a oferit bucureştenilor toate condiţiile pentru a disputa acest joc, din faza şaisprezecimilor de finală, la Oradea, inclusiv avion şi hotel, dar dinamoviştii au fost de neclintit.

"Ne-am fi dorit să jucăm cu Dinamo la Oradea. De fapt, acesta a fost şi scopul nostru de a ne califica în şaisprezecimile de finală ale Cupei României, să aducem în Bihor o echipă mare, Steaua, Dinamo sau Rapid. Din păcate sorţii ne-au fost nefavorabili şi ne-au programat să jucăm în deplasare. Am negociat cu Dinamo schimbarea la Oradea a locului de disputare, dar, chiar dacă le-am oferit tot, transport, masă, cazare, nu au fost de acord", a declarat pentru BIHOREANUL managerul sportiv al clubului Luceafărul, Florin Fărcaş.

Acesta a mai adăugat că echipa a dorit să joace în Cupa României pentru suporteri. "Eram conştienţi că o echipă mică nu poate emite pretenţii la cupă, dar pentru publicul bihorean am mizat şi am încercat să ajungem aici", a mai spus Fărcaş.

În cazul în care partida cu bucureştenii ar fi avut loc la Oradea, conducerea clubului Luceafărul şi-ar fi dorit să dispute meciul pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola". "Sunt sigur că ar fi venit cel puţin 10 mii de spectatori", a afirmat managerul.

În cele din urmă, partida din faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României Timişoreana, dintre Dinamo Bucureşti şi Luceafărul Felix Oradea se va disputa la Bucureşti, pe stadionul Dinamo, joi, 22 septembrie, cu începere de la ora 21.15.

Meciul va fi televizat pe canalul Dolce Sport. "E un lucru care nu prea convine bihorenilor, întrucât nu mulţi din această parte de ţară recepţionează acest canal", a declarat managerul echipei Luceafărul.