Jucătorii formaţiei Luceafărul Oradea pot răsufla uşuraţi şi chiar sărbători acum, cu 5 etape înainte de încheierea sezonului 2010-2011 din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, după ce, marţi, în etapa a 25 a Seriei a V-a, au câştigat, la Borş, derby-ul cu Autocatania Caransebeş.

Partida s-a încheiat cu victoria la limită a elevilor antrenorului Florin Fărcaş, care s-au impus cu 1-0, graţie reuşitei lui Paina, încă din debutul jocului, din minutul 4. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, cu toate că partida a fost dârză şi a oferit câteva acţiuni la cele două porţi.

Prin acest rezultat, jucătorii de la Luceafărul şi-au asigurat matematic promovarea în liga secundă, distanţându-se acum la 15 puncte în fruntea clasamentului, în condiţiile în care au mai rămas 5 runde de disputat, iar la victorie se acordă 3 puncte.

Merită felicitat din plin efortul celor de la Luceafărul şi frumoasa performanţă pe care au realizat-o, aducând, prin această promovare, încă o reprezentantă judeţului Bihor în liga a II-a.

În celălalt joc din etapa intermediară de marţi, în care a fost implicată o echipă bihoreană, la Beiuş, CF Bihorul din localitate a încheiat nedecis, cu scorul de 1-1, în compania echipei FC Timişoara II şi a mai cucerit un punct în tentativa sa de a se salva de la retrogradare.

Golul beiuşenilor a fost înscris de Higyed, în minutul 32, la 5 minute după ce oaspeţi deschiseseră scorul.

Ultima clasată, formaţia Mama Mia Becicherecu Mic, a fost învinsă la Reşiţa, astfel că Bihorul Beiuş se menţine pe poziţia a 13-a a ierarhiei la zi, cu 15 puncte.


Rezultele şi marcatorii etapei a XXV-a din Liga a III-a:

Seria a V-a

Unirea Sânnicolau Mare - Millenium Giarmata 2-1
Cr. Radu (35), Oneţ (81 aut.) / Blănaru (66)

Bihorul Beiuş - Timişoara II 1-1
Higyed (32) / Popovici (27)

ACS Recaş - Naţional Sebiş 1-0
Şchiopu (69)

CSM Şcolar - Mama Mia Becicherecu Mic 2-1
Mihalcea (32), I. Lazăr (34) / Gîrz (76)

Luceafărul Oradea - Autocatania 1-0
Paina (4)

Gloria Arad - FC Hunedoara 1-0
Ct. Suru (60)

CFR Simeria a stat.


Clasament

clasament luceafarul.jpg