Echipa Luceafărul Oradea îşi continuă cursa solitară către barajul de promovare în Liga a III-a, după ce în runda cu numărul 19 din eşalonul al patrulea s-a impus fără probleme cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în faţa celor de la Poiana Budureasa Vaşcău şi păstrează avansul de 11 puncte în fruntea clasamentului seriei judeţene Bihor.

Echipa de pe locul II, Crişul Sântandrei, a obţinut, la rândul ei în etapa de duminică o victorie categorică, cu 6-1 pe teren propriu, în faţa formaţiei de pe ultimul loc, CF Liberty Pomezeu.

Situată pe locul al III-lea, FC Hidişel a remizat în deplasare, la Borş, cu echipa locală Viitorul, cu scorul de 1-1.

De asemenea, formaţia a doua de seniori a clubului FC Bihor a obţinut duminică cea mai clară victorie din stagiunea de primăvară a campionatului Ligii a IV-a, seria Bihor.

În cadrul acestei etape, FC Bihor II a evoluat pe teren propriu, la Stadionul Motorul, în compania formaţiei CF Bihorul Beiuş, pe care a învins-o clar, cu scorul de 4-0, după ce la pauză conducea cu 1-0.

Jocul a fost la discreţia elevilor antrenorului Gheorghe Silaghi, care s-au impus prin golurile marcate de Valentin Petricău şi Sergiu Mune. De precizat că V. Petricău şi S. Mune au reuşit câteo dublă în această confruntare.

Tehnicianul orădean a trimis de la început în teren echipa: Barabaş – Paşca, Mărcuţ, Samuilă, Matei, V. Petricău, Sas, Volpe, Roxin, Zs. Lukacs şi Negrea. După pauză au mai intrat: Mune, Pintea, Bălăiban şi Morgovan.

După această partidă, FC Bihor II şi-a consolidat poziţia secundă a clasamentului, cu 31 de puncte şi urmează să evolueze în etapa viitoare, în deplasare, la Paleu, în compania formaţiei CSU Partium, situată un loc mai sus în clasament.


Rezultatele etapei a XIX-a din Seria Bihor a Ligii a IV-a:

Crişul Aleşd - CSO Ştei 2-1

Viitorul Borş - FC Hidişel 1-1

Victoria Avram Iancu - CSM Olimpia Salonta 1-2

FC Bihor II - CF Bihorul Beiuş 4-0

FC Universitatea Oradea - CSU Partium Oradea 4-4

Viitorul Marghita - Unirea Valea lui Mihai 1-3

Luceafărul Oradea - Poiana Budureasa Vaşcău 3-0 

Crişul Sântandrei - CF Liberty Pomezeu 6-1


Clasament:

1

Luceafărul Oradea

19

18

1

0

98-5

55p

+28

2

Crişul Sântandrei

19

14

2

3

60-13

44p

+14

3

FC Hidişelul de Sus

19

13

4

2

56-13

43p

+16

4

CSM Olimpia Salonta

19

12

2

5

42-21

38p

+8

5

CSO Ştei

19

11

3

5

37-25

36p

+9

6

CF Bihorul Beius

19

10

5

4

42-22

35p

+5

7

CSU Partium Oradea

19

10

3

6

37-31

33p

+6

8

FC Bihor II Oradea

19

10

1

8

44-23

31p

+1

9

Viitorul Borş

19

8

2

9

30-41

26p

-4

10

Viitorul Marghita

19

7

2

10

29-36

23p

-4

11

Unirea Valea lui Mihai

19

7

1

11

36-36

22p

-5

12

FC Universitatea Oradea

19

3

5

11

27-55

14p

-16

13

Poiana Budureasa

19

4

1

14

15-56

13p

-14

14

Crişul Aleşd

19

4

1

14

21-67

13p

-17

15

Victoria Avram Iancu

19

3

3

13

19-45

12p

-15

16

CF Liberty Oradea

19

0

0

19

16-120

0p

-30