Cu toate că a promovat cu Voinţa Sibiu în Liga I, în urma jocurilor de baraj cu Săgeata Năvodari, antrenorul Alexandru Pelici va fi noul tehnician al echipei Luceafărul Oradea.

La finalul jocului de baraj cu Săgeata Năvodari, pe care sibienii l-au câştigat cu scorul de 2-0, promovând după 15 ani în primul eşalon, antrenorul Alexandru Pelici spunea că va părăsi echipa sibiană. "Am un precontract cu Luceafărul Oradea. Cu sufletul aş rămâne, dar dacă vorbim despre onoare, trebuie să plec. Oricum mai devreme sau mai târziu voi reveni în Liga I".

Joi, însă, patronul clubului Luceafărul, prefectul Gavrilă Ghilea, a confirmat pentru BIHOREANUL venirea lui Pelici în Bihor. "Cu toate că a promovat cu Sibiul, Alexandru Pelici va fi antrenorul nostru din acest sezon", a declarat acesta.

Astfel, staff-ul tehnic al celor de la Luceafărul va fi format din antrenorii Alexandru Pelici, Călin Moldovan, Zoltan Vig şi Nicolae Petre, ultimul urmând a se ocupa de pregătirea portarilor. Staff-ul bine structurat al echipei îl include şi pe Florin Fărcaş, pe postul de director sportiv.

De altfel, Ghilea a declarat că obiectivul lui Alexandru Pelici, care va semna pe o perioadă de 2 ani, va fi în primul sezon clasarea între locurile I-IV, aşadar Luceafărul se gândeşte deja şi la Liga I.

Într-o altă ordine de idei, au mai apărut trei jucători noi în probe la echipa din Sânmartin. Este vorba despre atacantul Dănilă şi mijlocaşul lateral Bodea, ambii veniţi de la Zalău, precum şi de francezul Sidney, de la Dej.

Dintre jucătorii aflaţi deja în probe, care vor semna cu Luceafărul, Gavrilă Ghilea a declarat: "Pocian şi Lupuţ în proporţie de 90% vor fi ai noştri". La capitolul plecări, Ghilea a spus "99% portarul Goia va fi al celor de la FCM Tg. Mureş. De altfel, noi ne-am şi înţeles deja".

Echipa orădeană încă se pregăteşte pe plan local, la baza de la Sânmartin, urmând ca luni să intre în cantonament la Băile Felix. Primele jocuri amicale vor avea loc pe 20 iulie, în deplasare, cu Olimpia Satu Mare, şi pe 22 iulie, la Oradea, cu Bihorul Beiuş.