Jucătorii formaţiei Luceafărul Oradea şi-au reluat marţi antrenamentele. După două şedinţe de pregătire, elevii antrenorilor Dacian Nastai, Vig Zoltan şi Ioan Papp Deac, efectuează miercuri după amiază vizitele medicale, pentru ca antrenamentele să şi le susţină în continuare pe plan local, până pe data de 22 ianuarie.

În acest interval, tehnicienii vor conduce pregătirea fizică în pădurea din Băile Felix, iar antrenamentele tehnico-tactice pe terenul sintetic al Stadionului Tineretului.

În pofida anumitor zvonuri, care au dat reîntoarcerea la Şimleu a patru dintre cei cinci jucători aduşi în această iarnă de la echipa de Liga a II-a FC Silvania, antrenorul secund Vig Zoltan a declarat că aceştia au semnat deja cu formaţia bihoreană, astfel că portarul Miron, fundaşul Muntean şi mijlocaşii Ianc, Andor şi Schwarchopff vor activa din retur pentru liderul seriei a V-a din Liga a III-a. Acestora li se alătură atacantul de 22 de ani, Florin Neaga, reîntors acasă, după ce în tur a evoluat pentru Petrolul Ploieşti.

La capitolul plecări, Luceafărul Oradea s-a despărţit în această iarnă de Riciu, Ardelean, Novac şi Miheş, jucători care n-au dat roadele scontate în prima parte a campionatului.

Pe data de 23 ianuarie, Luceafărul va intra într-un cantonament de 5 zile la Arieşeni, după care lotul echipei va reveni la Băile Felix, pentru ca primul joc amical să-l susţină pe data de 5 februarie, pe teren propriu - cel mai probabil la Salonta - în compania divizionarei secunde CS Mioveni.

Programul celorlalte amicale pentru Luceafărul în această iarnă este următorul:

9 februarie acasă Arieşul Turda
13 februarie acasă ACS Recaş
19 februarie acasă Bekescsaba
23 februarie (nu se ştie locul) Someşul Oar
26 februarie deplasare Bekescsaba

Primul meci din returul campionatului este programat pe data de 4 martie, în deplasare, în compania formaţiei Gloria Arad. Deşi în partea a doua a campionatului echipa orădeană are prevăzute 8 jocuri în deplasare, printre care cu FC Hunedoara, ACS Recaş sau CFR Simeria, şi numai 6 pe teren propriu, tehnicienii orădeni sunt încrezători în forţele proprii şi declară că au prima şansă pentru promovare.

După toate probabilităţile, şi în retur echipa bihoreană îşi va disputa jocurile de pe teren propriu la Borş, stadionul din Sânmartin nefiind încă finalizat. Se speră însă ca pentru ediţia viitoare de campionat echipa să-şi susţină jocurile de pe teren propriu pe această cochetă bază, care, printre altele, va conţine mai multe terenuri de antrenament, iar tribuna va avea o capacitate de circa 4-5.000 de locuri, pe scaune.

Mihai Anghel