Dacă FC Bihor a evoluat miercuri, într-un joc de verificare, pe teren propriu, în schimb, cealaltă echipă bihoreană din liga secundă la fotbal Luceafărul Oradea s-a deplasat în Ungaria, pentru a susţine o partidă amicală în compania divizionarei secunde din ţara vecină Elore Bekescsaba.

Precum "roş-albaştrii", şi cei de la Luceafărul au câştigat meciul de la jumătatea acestei săptămâni. Elevii antrenorului Călin Moldovan s-au impus cu scorul de 1-0, după ce şi la pauză conduceau cu acelaşi scor, graţie golului marcat de Dobrescu, în minutul 25. A fost o fază în care mingea a ajuns la Lupaşcu, acesta a centrat în careu, de unde, din 6 metri, fostul internaţional de juniori Dobrescu a reluat, învingându-l pe portarul gazdelor.

Tehnicianul Călin Moldovan, al formaţiei Luceafărul, a utilizat în acest joc următoarea formulă: Miron ('60 Sălăjan) - Mihuţ, Miculescu, Lupuţ, A. Achim - Fl. Neaga, Svarczkopf, Cr. Andor, C. Roşu - Lupaşcu, Dobrescu. În repriza a doua au mai fost introduşi: D. Muntean, Letan, Cura, V. Prodan - Buştea ('70 Gh. Popescu), Ov. Ghilea, Pocian, Ianc - Blănaru, Codoban.

Următoarea partidă de verificare pentru nou-promovata în liga secundă, Luceafărulu Oradea va avea loc vineri, de la ora 11, în compania echipei arădene UTA, la baza proprie de la Sânmartin.