Deputatul PNL Lucia Varga a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL, pentru că nu s-a regăsit pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare.

Informaţia a fost făcută publică de presa centrală, conform căreia Varga ar fi acuzat "dictatura" secretarului general Ilie Bolojan chiar în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Adevarul.ro scrie că Varga ar fi dorit să candideze pe lista PNL Bihor, dar nu a reuşit să convingă conducerea organizaţiei judeţene să o pună pe un post eligibil.

Lucia Varga şi-a anunţat în şedinţă demisia din fruntea Organizaţiei de Femei a PNL, acuzând "dictatura lui Bolojan" la organizaţia din Bihor.

Varga a fost aplaudată în şedinţă de mai mulţi reprezentanţi PNL prezenţi la şedinţa BPN.

Varga a fost aleasă deputat în circumscripţia electorală nr. 5 Bihor, colegiul uninominal nr.3, fiind la al doilea mandat, iar în 2012 a fost nominalizată la conducerea Ministerului Pădurilor şi Apelor. În perioada 2005 - 2008 ea a fost secretar de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Citiţi pe această temă şi articolul Bolojan, despre faptul că Lucia Varga nu e pe lista candidaţilor la alegerile parlamentare: "Aşa s-a votat. Nu se pune problema de dictatură"