Deputatul PNL Lucia Varga acuză parlamentarii PDL din Bihor că nu fac demersuri pentru a trimite bani către judeţ. "Fac un reproş deputaţilor şi senatorilor PDL că nu fac niciun fel de eforturi pentru a atrage fonduri pentru judeţul Bihor", a acuzat Lucia Varga, joi, într-o conferinţă de presă, argumentând că Guvernul nu trimite bani nici pentru infrastructura judeţului, nici pentru şcoli, şi nici pentru spitale.

"E de apreciat gestul domnului Cseke Attila (n.r. ministrul Sănătăţii) de a trimite bani pentru reparaţii, dar ar trebui alocate sume pentru funcţionarea efectivă a Spitalului Judeţean. Consiliul Judeţean nu şi-a prevăzut, la începutul anului, bani în buget pentru asta, deoarece nu ştia că îl va prelua", a mai spus deputatul liberal.

Varga a mai criticat şi faptul că în Bihor 47 de şcoli de la sate au fost închise, iar în această situaţie elevii de la sate s-ar putea găsi în imposibilitatea de a frecventa şcoala: "Sunt curioasă cum vor face copiii naveta către centrele de comună, având în vedere că primăriilor li s-au tăiat fonduri, iar Ministerul Educaţiei nu alocă bani".

La solicitarea jurnaliştilor, Varga s-a pronunţat şi cu privire la faptul că ex-preşedintele PDL Bihor, Petru Filip, a fost votat ca vicepreşedinte al Senatului. Ea a spus că acest fapt e "un motiv de bucurie" atâta vreme cât Filip va face ceva pentru alegătorii de aici, ca să-şi justifice voturile primite.

În aceeaşi conferinţă de presă, PNL-ista a acuzat, printre altele, şi că guvernanţii au "îngropat" legea prin care îi obliga pe prefecţi să renunţe la afacerile cu statul, iar astfel "domnul Ghilea va face în continuare afaceri cu statul, deşi este într-o incompatibilitate morală".

Deputatul a mai afirmat şi că Guvernul PDL-ist, prin măsurile pe care le ia, "aduce o limitare a democraţiei" şi nu sprijină deloc micii întreprinzători, în schimb vrea să le execute datoriile, chiar dacă statul le e dator, la rândul lui.