Consilierul local Lucian Uniţa, decedat joi, în urma unor intervenţii pe cord, va fi înmormântat sâmbătă. Cunoştinţele, prietenii, rudele şi colegii sunt aşteptaţi să îl conducă pe ultimul drum la Cimitirul Municipal, slujba fiind oficiată la Capela Haşaş, de la ora 13.

Cum se ştie, PSD-istul de doar 41 de ani era internat la Timişoara, iar în urma unei operaţii pe inimă, au intervenit complicaţii, a trebuit din nou operat, iar joi a intrat în stop cardiac şi medicii nu au mai reuşit să îl salveze.

Dispariţia lui Uniţa, care era medic rezident şi asistent universitar la Facultatea de Medicină, a fost un şoc pentru cei care îl cunoşteau. Pe site-urile de socializare şi pe forumurile siteurilor care au publicat ştirea, zeci de oameni spun că Lulu, cum îl alintau apropiaţii, a fost "un prieten şi un om minunat", "o persoană cu foarte mult bun simţ" şi îşi arată compasiunea faţă de părinţii consilierului, care şi-au pierdut unicul copil.

PSD-istul suferea de mai mulţi ani de o infecţie a valvelor inimii, dar a amânat în mod repetat o intervenţie chirurgicală, tocmai pentru că se temea, zic apropiaţii, că nu se va mai trezi. Astfel, starea sa de sănătate s-a degradat treptat, în ultimele luni a slăbit circa 30 de kilograme, până a ajuns, la începutul lunii ianuarie, să fie internat, în stare gravă, la Timişoara.

Citiţi şi:

Din inimă pentru inimă! Zeci de bihoreni au donat sânge pentru consilierul local Lucian Uniţa, operat pe cord la Timişoara