Expoziţia Naţională de Artă Naivă a fost vernisată, vineri, la Muzeul Ţării Crişurilor, unde au fost prezenţi o parte dintre artiştii expozanţi, organizatorii, precum şi alte câteva zeci de participanţi, între care şi câteva clase de elevi de la Liceul de Arte.

Directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a subliniat că evenimentul este unul "de excepţie", expoziţia fiind "reprezentativă pentru ceea ce înseamnă arta naivă la nivelul României". Organizarea expoziţiei a fost salutată şi de Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, precum şi de Liviu Andoni, directorul Şcolii Populare de Arte din Botoşani, reprezentată cu mai multe lucrări ale foştilor elevi la eveniment.

Despre stilul artei naive au vorbit criticii Ramona Novicov, din Oradea, şi Iulian Bucur, din Bacău, aceştia subliniind faptul că artiştii acestui gen că "reuşesc să rămână în sufletul lor copii" şi că lucrările lor exprimă "bucuria de a trăi".

În cadrul expoziţiei vernisate la Muzeul Ţării Crişurilor, la Secţia de Artă, curioşii pot vedea aproape 200 de lucrări semnate de artişti din toată ţara, care reprezintă diverse generaţii. De altfel, o parte dintre ei au fost prezenţi vineri la vernisaj.

Expoziţia Naţională de Artă Naivă de la Oradea a fost organizată de Asociaţia Artiştilor Naivi din România, reprezentată de Mircea Stroe, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Muzeului Ţării Crişurilor şi Direcţiei Judeţene de Cultură, în parteneriat cu asociaţia RuUrbanizator.

Orădenii pot admira tablourile, realizate prin diverse tehnici şi care prezintă mai ales aspecte din viaţa cotidiană a ţăranilor şi peisaje naturale, până pe 9 noiembrie.