Strada Principatelor Unite se închide, parţial, începând de marţi, a anunţat, vineri, Primăria Oradea.

"Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a aprobat, la solicitarea SC Freyrom SA, închiderea circulaţiei rutiere pe strada Principatelor Unite, între străzile Simion Ştefan şi Crişului, şi pe strada Plevnei între străzile Simion Ştefan şi Principatelor Unite, în perioada 14 - 31 august, ca urmare a lucrărilor care se derulează la obiectivul "Construire pod peste râul Crişul Repede între strada Plevnei şi strada Szigligeti Ede"", arată comunicatul.

Lucrările la noul pod sunt realizate de o asociere formată din firmele Freyrom, Proncons Group, Aquacons şi Electro Excel Green pentru suma de 9,6 milioane lei, care a avut şi sarcina de a dezafecta vechiul pod de la Centrul de Calcul. Lucrările vor fi finalizate până pe 1 Decembrie 2018.