Începând de luni, 2 martie 2015, circulaţia pe strada Ecaterina Teodoroiu, pe porţiunea cuprinsă între străzile Ana Ipătescu şi Vasile Cârlova, se va închide pentru drumul expres.
Potrivit unui comunicat transms joi de Primărie, lucrările, realizate de firma Trameco, vor dura aproximaiv 3 luni, în funcţie de condiţiile meteo.
"Ne cerem scuze pentru disconfortul generat de lucrări şi le recomandăm celor care locuiesc pe străzile care ajung până în zona străzii Vasile Cârlova să folosească arterele Louis Pasteur, celelalte porţiuni din Ecaterina Teodoroiu şi Izvorului, iar cei care locuiesc pe străzile Ana Ipătescu, Călimăneşti, Abrudului şi Nicolae Beldiceanu să folosească pe perioada lucrărilor arterele Ştefan cel Mare, Teodor Neş, Izvorului şi Constanţei", arată comunicatul municipalităţii.
După cum se ştie, şantierul la drumul expres a început în cursul lunii octombrie 2014, iar în prezent se desfăşoară pe mai multe tronsoane.
Conform reprezentanţilor municipalităţii, la începutul săptămânii, pe Dealul Ciuperca de exemplu se făceau lucrări de foraje la micropiloţi şi relocări de utilităţi, iar la viaductul situat între străzile Gh. Doja şi L. Pasteur, au început lucrările de relocare a utilităţilor electrice şi apă-canal, precum şi lucrări de sprijinire la pilele viitorului viaduct şi la piloţi. Pe strada E. Teodoroiu, în dreptul străzii Feleacului, se lucra la zidurile de sprijin pe partea stângă a drumului, iar la capătul străzii, pe străzile Ana Ipătescu şi Depoului - la reţeaua de termoficare.
La capătul opus al drumului expres se lucra la podeţul peste Pârâul Întunecat şi la zidurile de sprijin care mărginesc sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Bihorului şi Teodor Neş. Totodată, continuă lucrările la podeţul şi la rampele bretelei dintre străzile Adevărului şi Piatra Craiului.
Finanţat printr-un proiect transfrontalier în valoare de 15 milioane de euro (fonduri nerambursabile 5,5 milioane), drumul expres va traversa, în paralel cu calea ferată, zona de dealuri a municipiului.