Lucrările de restaurare şi amenajare a malului stâng al Crişului Repede în zona dintre podul Sfântul Ladislau şi podul Centenarului au fost realizate în proporţie de 70%, astfel că nu peste mult timp proiectul finanţat din bani europeni va fi finalizat, a transmis, marţi, printr-un comunicat Primăria Oradea.
Constructorii fac lucrări de restaurare şi lucrări arhitecturale atât la cota străzii, cât şi la cota râului.
"Până în prezent au fost realizate următoarele faze de lucrări: decopertarea pe majoritatea suprafeţei proiectului, promenada la nivelul apei şi tencuiala zidului istoric, promenada la nivelul carosabilului în zona stâlpilor istorici (între Pod Sf. Ladislau şi Scara 2), balustrada istorică, balustrada metalică pe lungimea dintre scara 2 şi Podul Centenarului, realizarea stratului de uzură pe promenadă dintre podul Centenarului şi Scara 2, realizarea treptelor pentru celelalte scări nr. 3, 4, 5, 6, 7, placarea cu piatră naturală a promenadelor, iluminatul arhitectural", se arată în informarea municipalităţii.
Mai trebuie însă să fie realizate lucrări precum placarea jardinierelor, finalizarea scării 1, placarea cu piatră a zidurilor de sprijin, amenajarea spaţiilor verzi, placarea cu piatră a mai multor scări, amenajarea rampei şi trotuarelor pe anumite porţiuni, instalarea unei benzi led pe lungimea balustradei, precum şi reabilitarea stâlpilor istorici.
Lucrările, care au demarat în luna aprilie a anului trecut, sunt efectuate de asocierea de firme formată din SC Gavella COM SRL, Porfido Ed Arte Consorzio Stabile, SC Proconsolutions SRL şi SC Iriconstruct SRL.
Durata contractului de execuţie este de 15 luni. Investiţia totală se ridică la 9,9 milioane lei, plus TVA. Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, axa prioritată "Sprijinirea dezvoltării urbane durabile".