Un imobil din Calea Clujului este reabilitat de Biblioteca Județeană în cadrul unui proiect transfrontalier al Consiliului Județean Bihor ce prevede transformarea clădirii în centru cultural româno-maghiar până la finele acestui an. Lucrările, anunță CJ Bihor, au ajuns la un stadiu de realizare de 80% față de volumul proiectat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de administrația județeană, este vorba despre o clădire situată pe Calea Clujului nr. 5, suprafața totală amenajată fiind de aproximativ 970 metri pătrați, parter plus mansardă, stadiul lucrărilor ajungând la 90% în exterior și 70% în interior.

Investiția face parte din proiectul „Centru Educational Transfrontalier romano-maghiar pentru conservarea patrimoniului natural si cultural” (EduCultCentre), RO – HU 446, demarat în 2018 și finanțat din fonduri europene, cu patru parteneri din România și Ungaria. Liderul de parteneriat este Primăria Debrețin, din țara vecină, iar celelalte instituții implicate sunt Teatrul Csokonai (tot din Debrețin), Muzeul Țării Crișurilor și Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea.

Din bugetul total al proiectului, de 10,2 milioane euro, Primăriei Debrețin i-au fost alocate 5,883 milioane euro, Teatrului Csokonai 559.548 euro, Muzeului Țării Crișurilor 2,994 milioane euro, iar Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai 734.545 euro.

Scopul proiectului EduCultCentre este „să creeze spații comune pentru interacțiunea culturală, protecția și utilizarea durabilă a valorilor culturale comune, precum şi extinderea obiectivelor turistice din zona de frontieră româno-maghiară”, urmărind promovarea și protejarea patrimoniului cultural comun româno-maghiar, precum și împărtășirea cunoștințelor „pentru crearea de noi valori culturale”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!