La cererea rectorului Constantin Bungău, Comisia de Etică a Universităţii din Oradea le-a transmis tuturor profesorilor recomandarea de a verifica lucrările de licenţă sau dizertaţie ale studenţilor într-un soft anti-plagiat.

Programul este disponibil online, iar Comisia a transmis fiecărei structuri a Universităţii site-ul de unde poate fi descărcat, precum şi sugestia de a promova programul pe paginile de internet ale fiecărei facultăţi.

"Este un program gratuit, în limba română, aşa că se potriveşte mai bine lucrărilor de finalizare a studiilor, care sunt şi ele în română, decât articolelor ştiinţifice scrise de profesori, majoritatea în limba engleză", a explicat, pentru BIHOREANUL, preşedintele Comisiei de Etică, Cornel Nicu Sabău. Totuşi, şi lucrările cadrelor didactice pot fi verificate.

Soft-ul este uşor de folosit: lucrarea este scanată, iar programul indică site-urile pe care se regăsesc elemente din ea şi în ce procent. Unii universitari spun, însă, că baza de date folosită de program este una destul de restrânsă, astfel că aplicaţia poate să nu identifice fiecare plagiat.

Pe de altă parte, Comisia de Etică a Universităţii şi-a făcut public raportul pentru anul 2013, arătând că a avut în analiză doar două cazuri, ambele bazate pe reclamaţii de plagiat.

Unul dintre cazuri a vizat două cărţi apărute la Universitatea din Oradea şi semnate de cadrele didactice de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Otilia Bradea şi Bianca Paşca. Rezultatul anchetei n-a fost clar, întrucât Comisia a constatat că cele două cărţi nu au mai fost tipărite, iar codul lor ISBN fusese retras, aşa că nici nu le-a mai verificat.

În cazul celei de-a doua reclamaţii, Comisia a constatat un plagiat. Mai precis, a stabilit că o lucrare publicată în 2009 de Otilia Gheorghe Labău, Gabriela Muţiu şi Hortensia Ioniţă, primele două cadre didactice tot la FMF, este aproape în întregime copiată. Înainte ca verdictul să fie dat, Labău a demisionat, astfel că nu a mai fost sancţionată în niciun fel. În schimb, Gabriela Muţiu a convins Comisia că n-a avut nicio legătură cu articolul incriminat şi că n-a avut niciun folos de pe urma lui, aşa că s-a ales doar cu un avertisment.

Numărul mic de sesizări făcute anul trecut dovedeşte, în opinia Comisiei, că în 2013 "conduita academică a fost respectată de cea mai mare parte a cadrelor didactice şi studenţilor din universitatea noastră".