Muncitorii  calificaţi în construcţii pot obţine contracte de muncă în Israel, prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de AJOFM Bihor, persoanele interesate trebuie să aibă calificare/experienţă în meseriile dulgheri - pentru cofraje de construcţie industrializată, fierari - betonişti, pentru îndoirea fierului, zidari - faianţari (pentru toate acestea cunoaşterea citirii planurilor de construcţii fiind obligatorie) şi zidari - tencuitori pentru lucrări de tencuit.

De asemenea, cei interesaţi trebuie să nu fi lucrat anterior în Israel, să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor, să nu aibă cazier judiciar, să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice Israelului, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi şi să nu sufere de anumite boli cronice.

"Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariu lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani", arată comunicatul.

Persoanele interesate se pot înscrie la AJOFM Bihor, cu sediul pe strada Transilvaniei, nr. 2, Oradea, cu o cerere tip, curriculum vitae, declaraţie - tip bilingvă, copie Carte de identitate, copie Paşaport, copii ale actelor de studii şi de calificare, copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă şi cazier judiciar valabil, în original.

Alte detalii pot fi obţinute de la AJOFM Bihor, la numerele de telefon 0259436821 şi 0359800960.