Consiliul Judeţean Bihor a anunţat vineri finalizarea lucrărilor de modernizare a DJ 108K pe cei aproape 13 kilometri între localitatea bihoreană Remeţi şi cea clujeană Valea Drăganului, cu trei luni mai devreme faţă de termenul limită prevăzut în contract.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de CJ Bihor, lucrările au început în noiembrie 2019 şi, potrivit contractului încheiat cu o asociere de firme condusă de Drumuri Orăşeneşti SA Oradea, trebuiau încheiate în noiembrie 2021, aşadar peste trei luni.
DJ 108K face parte din proiectul "Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apusenilor", iar constructorii au realizat lucrări de reabilitare şi modernizare prin executarea unor poduri, podeţe şi ziduri de sprijin, precum şi o serie de elemente destinate siguranţei circulaţiei.
Valoarea totală a proiectului este de 22.267.358,91 lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene.
Pe de altă parte, reabilitarea DJ 764A Beiuş – Stâna de Vale, şi el parte a Drumului Apusenilor, a ajuns la un stadiu fizic de executare de aproximativ 40%, informează CJ Bihor.
Tot din tronsonul 1 al Drumului Apusenilor, care are o lungime totală de 43,37 km, mai face şi DJ 108J (Stâna de Vale - Coada Lacului Remeţi), unde soluţia tehnică pentru modernizare a fost schimbată, astfel că nu se mai fac săpături în stâncă pentru lărgirea viitoarei părţi carosabile, optându-se pentru realizarea de piloni pentru susţinerea acesteia.