Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat luni că în urma şedinţei coaliţiei de guvernare s-a stabilit că pensiile românilor nu vor creşte anul acesta, aşa cum se vehicula. Totodată, el a declarat că nu se vor mai acorda, în 2021, vouchere de vacanţă pentru bugetari. 

Îngheţate până în 2022

Următoarea creştere a pensiilor este anunţată abia la 1 ianuarie 2022, a anunţat Ludovic Orban la finalul şedinţei în care liberalii au fost informaţi de premierul Florin Cîţu despre buget şi măsurile pe care le are în vedere pentru reducerea cheltuielilor.

"S-au discutat liniile mari ale construcţiei bugetare şi am discutat şi anumite măsuri pentru restrângerea cheltuielilor. Trebuie să fim foarte corecţi. Atât Comisia Europeană, cât şi agenţiile de rating urmăresc nu numai atingerea deficitului pe care l-am negociat, ci şi evoluţia deficitului structural, adică evoluţia cheltuielilor pe termen lung", a spus liderul PNL, potrivit Hotnews.ro.

Orban a explicat faptul că majorarea pensiilor în cursul anului 2021, aşa cum fusese stabilit să se întâmple, nu ar face decât să producă haos şi confuzie în rândul pensionarilor.

"Sistemul acesta de a creşte punctul de pensie în iulie – septembrie a provocat foarte multe anomalii, a provocat foarte multe discrepanţe în ceea ce priveşte cuantumul pensiei la categorii de pensionari cu o contributivitate similară. Am discutat şi de procedura de recalculare a punctului de pensie, astfel încât să facă dreptate pentru pensionari, o procedură care începe şi care se va derula într-un ritm cât de alert este posibil", a spus Orban.

Preşedintele PNL a mai spus, în privinţa procedurii de recalculare a pensiei, că urmăreşte un lucru foarte simplu şi anume dacă un pensionar are o contribuţie similară, trebuie să aibă aceeaşi pensie, indiferent de anul în care s-a pensionat.

În privinţa pensiei speciale, acesta a mai spus că în planul Guvernului există obiectiv realizarea unui proiect de lege al pensiilor care va cuprinde şi reglementări privitoare la pensiile speciale, pensiile de serviciu, pensiile ocupaţionale.

Fără vouchere de vacanţe

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, Ludovic Orban a mai declarat că în 2021 nu vor mai fi emise vouchere de vacanţă.

Totuşi, voucherele de vacanţă din anii trecuţi vor putea fi folosite.

"Rămân valabile voucherele de vacanţă care au fost emise anterior şi care pot fi folosite în cursul anului 2021. Nu se emit noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt vouchere de vacanţă care sunt valabile în cursul anului 2021", a declarat Ludovic Orban.