Şoferul Radu Berceanu e nemulţumit de cum arată drumurile din România. Ministrul Radu Berceanu spune că ar avea nevoie de trei - patru ori mai mulţi bani, pe an, ca să poată repara infrastructura, arată "Gândul".

"Ştiu că românii îl înjură pe ministru pentru că sunt drumurile proaste, dar eu lucrez cu materialul clientului, nu pot face mai mult decât în cuantumul banilor alocaţi ministerului. Cred că ministrul ar trebui să fie un magician care să facă autostrăzile cu bagheta. Nimeni nu poate face mai mult decât este prevăzut în buget şi anul trecut am avut de vreo patru ori mai puţini bani decât am avut nevoie. Mai important e să împarţi banii pe proiecte puţine care să fie finalizate decât să dai câte un pic la fiecare şi să nu se termine niciunul", a declarat Radu Berceanu.

Cu patru autoturisme în declaraţia de avere, ministrul Berceanu are permis de conducere de peste 30 de ani şi spune că îi place foarte mult să şofeze. Anul trecut, a plecat în concediu în Austria la volanul limuzinei S 500, pe care şi-a cumpărat-o în 2006, la mâna a doua, din Germania.

"Avea un an vechime şi vreo 40.000 de kilometri la bord, iar preţul a fost în jur de 50.000 de euro, aproape jumătate din preţul aceluiaşi model, nou. Sunt adeptul unei astfel de achiziţii, pentru că maşinile de clasă mare, aşa cum este şi aceasta, îşi pierd repede valoarea de piaţă dacă sunt cumpărate de noi. Acum are vreo 90.000 de kilometri, însă, dacă primii 45.000 aproape că nu au lăsat urme pe ea, cei 45.000 pe care i-am făcut de când am cumpărat-o au îmbătrânit-o de trei ori mai repede. Mi-a fost zgâriată cu cheia pe uşi şi s-a stricat din cauza drumurilor. E o supermaşină, e puternică, dar ţi se rupe sufletul când vezi pe ce drumuri mergi cu ea", susţine Berceanu, care nu plănuieşte să-şi schimbe maşina în următorii ani.

Despre celelalte maşini din declaraţia de avere, ministrul susţine ca Tiguanul este al soţiei, iar Renault-ul 19 nici nu ştie cum arată. "E înscrisă la Craiova şi se ocupă cineva de ea, plăteşte taxele şi impozitele. Am trecut-o în declaraţia de avere pentru că nu am făcut acte cu persoana respectivă şi încă mai figurez eu ca proprietar. Oricum, valorează vreo 300- 400 de euro. Toyota a fost a soţiei, e modelul acela cu 3 uşi. A folosit-o şase ani şi o mai am pentru că nu am găsit cui să i-o dau. Mai merge fiu-miu cu ea, dar are deja peste 200.000 de km", a explicat ministrul.