Lumea fără István. Povestea cercetătorului care a făcut cunoscută Universitatea din Oradea, dar a murit fulgerător la 40 de ani 

La câteva zile după debutul anului academic, o veste a căzut ca un trăsnet în campusul Universităţii din Oradea: István Sas-Kovács, unul dintre cei mai harnici cercetători, a murit subit, la doar 40 de ani. N-avea nicio boală diagnosticată, ducea o viaţă sănătoasă şi nu se plângea de vreo durere. Şi, totuşi, inima i s-a oprit...

"Cred că, pur şi simplu, s-a consumat prea mult", spune, cu vocea gâtuită şi ochii înlăcrimaţi, soţia lui, Hajnalka. De 17 ani, ştia cât de mult timp dedica István cercetării. În ultimele luni, biologul s-a înverşunat promovând vaccinarea anti-Covid şi, în general, ceea ce pe el îl interesa cel mai mult: ştiinţa. 

Al treilea din Universitate

István Sas-Kovács a fost un om de ştiinţă dedicat cu adevărat profesiei. În 2002, când încă era student la Biologie-Chimie, a fost recrutat de profesori şi angajat ca laborant la Facultatea de Ştiinţe. După absolvire a trecut la catedră şi a demonstrat că era menirea lui. A avansat rapid de la preparator la asistent universitar şi apoi, în 2013, la şef de lucrări, după ce, cu patru ani înainte luase şi doctoratul, cu o cercetare începută la Institutul Naţional de Biologie şi finalizată la Universitatea Babeş-Bolyai.

În februarie 2021, cu două luni înainte să împlinească 40 de ani, a devenit conferenţiar. CV-ul său întrunea pe deplin criteriile obligatorii, având o listă lungă de cercetări şi articole ştiinţifice. De pildă, deşi trebuia să fi scris minimum 5 articole cotate ISI, adică publicate în baze de date internaţionale de prestigiu, a semnat 51! De altfel, dintre cele aproape 1.000 de cadre didatice ale Universităţii, István era al treilea - şi cel mai tânăr - în clasamentul cercetării, citat de peste 2.000 de ori de alţi oameni de ştiinţă din lume.

Cercetare cu bani de-acasă

Tot din pasiune pentru cercetare, pe când era doar preparator, István a înfiinţat revista ştiinţifică bianuală "North-western Journal of Zoology", dezamăgit de revistele de profil din România, care adesea nu aveau un conţinut de calitate. De la primul număr, a acceptat doar articole evaluate de specialişti din străinătate. 
Universitatea n-a fost interesată de publicaţie, dovadă că cercetătorul a tipărit-o exclusiv pe munca şi cheltuiala proprii. Ani la rând, a imprimat şi legat revista în apartamentul din Rogerius, ajutat de soţie, Hajnalka, la rându-i tot biolog. 

În 2007 şi-a surprins colegii: revista lui a primit indexarea ISI, intrând în selecta companie a publicaţiilor relevante la nivel internaţional! "Toţi biologii din ţară s-au mirat. O revistă printată acasă, fără suport financiar, a reuşit ce n-au putut cei care aveau fonduri", mărturisea el, mai demult, BIHOREANULUI. Indexarea a făcut ca revista să fie şi mai căutată, iar redactorul-şef s-a trezit asaltat de articole. 

"Tipografia" de-acasă 

Un an mai târziu, în 2008, István a fost premiat de Universitate pentru că a ajuns pe locul 9 în topul cercetătorilor orădeni şi a fost nominalizat în competiţia "Cel mai tânăr cercetător", organizată de Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi de Ministerul Educaţiei. 

Concomitent, se preocupa intens de fiecare student care voia să înveţe. "Îi plăcea foarte mult să predea şi să lucreze cu ei. Dacă seara îi spuneam că am citit un articol cu ceva informaţii interesante, a doua zi deja le introducea în cursuri", povesteşte Hajnalka (foto).

Cei doi erau un cuplu de 17 ani, din care 9 ca soţi, şi se completau perfect: "Eu sunt introvertită, el era extrovertit, îi plăcea să vorbească cu oamenii şi tocmai de-asta i se potrivea şi cariera academică". 

Din 2008, când Universitatea a început să plătească redactorii care publicau în reviste ISI, István a găsit sursa banilor pentru revistă: bonusul pe care el îl încasa, pentru propriile articole...

Frustrat şi marginalizat

Revista fondată de el (în fotografie, coperta celui mai recent număr) a rămas singura din Universitate cotată ISI şi a contribuit la reuşita instituţiei de a primi, din 2014 încoace, cel mai bun calificativ de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământ Superior (ARACIS) - "grad de încredere ridicat".

Puţină lume ştie, însă, că în vară biologul se gândea serios să închidă publicaţia ori s-o mute la o altă universitate. Era frustrat că nu apuca să facă atât de multe cercetări pe cât ar fi vrut, fiindcă muncea la revistă, din nou, pe banii lui, deoarece în 2018 sporul de redactor a fost eliminat în Universitate. 

În plus, deşi nu căuta laude, şi-ar fi dorit măcar condiţii de lucru mai bune. Or, ani la rând n-a primit fonduri pentru dotări, iar după ce a venit pandemia de Covid-19, tot din banii lui a trebuit să cumpere şi soluţii dezinfectante. Simţea deja că face prea multe pentru Universitate... 

Totuşi, în urma unor discuţii cu rectorul Constantin Bungău, care i-a promis sprijin, a decis să păstreze revista la Oradea. 

Deces subit

István n-a reuşit să-şi continue munca. În dimineaţa de 12 octombrie, brusc, inima i s-a oprit. Era acasă, cu Hajnalka, dar n-a apucat să-i mai spună vreo vorbă.

Văduva rememorează greu momentul şi caută explicaţii, dar în zadar, specialiştii nu au putut stabili ce anume a provocat decesul. Bărbatul nu avea nicio boală diagnosticată şi nici nu s-a plâns de ceva anume, înainte de a muri. Doar de oboseală, căci pe lângă munca academică, lucra la finisarea unei case în care visa să se mute, cu Hajni... 

Cert e că István, care se proteja cât de mult putea, n-a avut Covid. "De când a început pandemia, amândoi am stat mai mult acasă, împreună, şi am limitat ieşirile cât am putut", spune Hajni. Era de multe luni vaccinat, însă a treia doză n-a apucat s-o facă, pentru că voia să-şi verifice întâi anticorpii. Spunea, responsabil, că nu vrea să irosească doza cuiva care ar putea avea nevoie mai mare de ea...

Susţinător al vaccinării

Soţia universitarului se gândeşte că şi stresul provocat de pandemie poate l-a afectat pe István, care adesea spunea cât de mult îi lipsesc cursurile faţă în faţă cu studenţii. 

Susţinător fervent al vaccinării, nu se putea abţine de la a-i contrazice vehement pe cei care promovau mesaje împotriva imunizării. Şi pe forumul BIHOREANULUI era prezent des, cu comentarii adesea dure la adresa anti-vacciniştilor. "Îi spuneam s-o ia mai uşor, că îşi face lui rău", spune Hajnalka. Dar când venea vorba de promovarea ştiinţei, István, de altfel un agnostic, nu cunoştea jumătăţi de măsură.

Trupul său neînsufleţit a fost incinerat şi familia l-a înmormântat într-un cadru foarte restrâns. Dacă ar fi fost printre ei, István însuşi le-ar fi spus să nu se formalizeze, căci prioritară este sănătatea lor şi a celor din jur... 

"Permisul de conducere încalcă drepturile omului! Cum adică ne obligă să avem permis? E dreptul meu să conduc maşini! Permisul îmi încalcă dreptul la liberă mişcare! Mai sunt şi obligat să dau examen pentru acel permis, sfidător! Unde este CCR?"

Unul dintre mesajele pe care István Sas-Kovács le-a lăsat pe forumul BIHOREANULUI, cu câteva zile înainte să moară, criticând ironic nemulţumirile românilor care contestă certificatul Covid

ÎN TOP
Cei mai buni cercetători

În cariera sa universitară de peste 20 de ani, István Sas-Kovács a scris 51 de articole ISI, alte 80 BDI (indexate în alte baze de date internaţionale) şi a participat în 12 proiecte de cercetare cu finanţare nerambursabilă.

Valoarea unui cercetător este măsurată în numărul de citări ale lucrărilor sale, fapt ce dovedeşte că a publicat informaţii relevante şi pentru alţi oameni de ştiinţă, iar biologul orădean a adunat 2.063 de citări. Acest indicator îl poziţionează pe locul 3 în Universitatea din Oradea, după matematicianul Sorin G. Gal (4.955 citări) şi specialista în farmacologie Simona Bungău (2.672 citări).

Următorul după István este fizicianul Paşcu Moca (1.294 citări), singurul universitar orădean care a publicat un articol în faimoasa revistă Nature. 

Lista celor mai citaţi universitari orădeni, conform Google Scholar: