Pandemie de coronavirus sau nu, viaţa merge înainte! Chiar dacă anul acesta slujbele de Înviere s-au ţinut cu uşile bisericilor închise şi cu poliţişti în stradă, Episcopia Ortodoxă nu a renunţat la tradiţia de a aduce în altare lumină de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.

La fel ca în anii precedenţi, Sfânta Lumină a ajuns la Oradea adusă de Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, care a venit cu maşina de la Cluj, unde fusese adusă de la Bucureşti cu un avion de linie, şi apoi a împărţit-o preoţilor orădeni în parcarea de la Metro.

În ciuda circumstanţelor, numărul preoţilor care au venit să ia lumină a fost la fel de mare ca în anii precedenţi, mai ales că episcopul Sofronie nu şi-a adaptat deloc mesajul pastoral la contextul pandemiei, vorbind total "pe lângă", despre credincioşii care merg la biserică în noaptea de Înviere şi, la întoarcerea acasă, împart Sfânta Lumină celor pe care îi întâlnesc.

Noroc că, prinşi cu pregătirile de Sfintele Paşti, credincioşii n-au avut răbdare să citească ditamai pastorala de 10 pagini, că altfel poliţiştii şi-ar fi făcut într-o singură noapte planul de amenzi pe tot anul...