Direcţia Silvică Bihor a dat startul campaniei "Luna plantării arborilor", în care şi-a propus să regenereze 460 de hectare de păduri, dintre care aproape 200 prin plantări de puieţi, iar 260 prin regenerări naturale.

Cele mai întinse şantiere de plantări şi regenerări sunt pe raza ocoalelor silvice din Remeţi (130 ha), Săcueni (61 ha) şi Dobreşti (41 ha). Cele mai mici sunt la Beiuş (3,93 ha), Marghita (6,92) şi Sudrigiu (16).

Totodată, până pe 15 aprilie, se vor mai face completări de puieţi pe o suprafaţă de 42 ha, unde s-au executat plantaţii în anii trecuţi. În total, Direcţia Silvică Bihor estimează că va folosi în judeţ peste 1,2 milioane de puieţi forestieri, din 18 specii diferite.

Primii puieţi au fost sădiţi luni dimineaţă, în apropiere de Băile Felix, chiar dacă vremea n-a fost defel prietenoasă. Ingineri silvici, ajutaţi de colegi de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură şi de la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, au sădit câteva zeci de bucăţi de puieţi forestieri din specia gorun.

În campania demarată acum, Direcţia Silvică va mai organiza drumeţii cu copiii, simpozioane, conferinţe, dar şi acţiuni de curăţenie în păduri şi reparaţii pe traseele turistice, dar cu un număr limitat de persoane, astfel încât să nu existe riscul răspândirii infecţiei cu Sars-Cov-2.