De la implementarea sistemului de colectare selectivă la casele din municipiu, RER Ecologic Service a pus la punct şi un program fix de ridicare a acestor deşeuri. De la fiecare orădean, sacii cu deşeuri reciclabile - PET-uri, hârtii, cartoane sau doze de aluminiu - se ridică o dată la două săptămâni.

Astfel, în zilele de luni, colectarea se face în jumătatea de oraş de pe malul drept al Crişului Repede delimitată de cartierul Oncea, Episcopia şi Ioşia, limitele estice fiind străzile Bihorului, podul Neş, Lacul Roşu, Oneştilor şi Aviatorilor. Calendaristic, aceşti orădeni au colectarea în următoarea perioadă în zilele de 11 iulie, 25 iulie, 8 august.

În următoarea zi de luni a lunii, vine rândul celeilalte jumătăţi de oraş de pe malul drept al Crişului, adică al orădenilor care locuiesc în partea estică a străzilor Lacul Roşu, Decebal, inclusiv cei de pe dealurile oraşului. Acestora li se vor goli sacii galbeni în următoarea perioadă în zilele de 18 iulie, 1 august, 15 august.

Altfel spus, bilunar, în zilele de luni, se ridică reciclabilele de la orădenii care au marţea zi de colectare a deşeurilor menajere. Programul exact de colectare pentru următoarele trei luni, pentru fiecare stradă în parte, se găseşte publicat pe site-ul RER Ecologic Service, www.reroradea.ro.