Noutăţi edilitare! Oradea are un nou operator licenţiat pentru activităţile de deratizare, Romprest Service, iar din acest an, în premieră, plantele alergene precum ambrozia şi pelinul vor fi stârpite de pe domeniul public.

Contractul între Primărie şi noul operator a fost încheiat în luna ianuarie, pentru o perioadă de 4 ani şi cu o valoare de 1,6 milioane lei. În baza lui, Romprest se obligă să facă, la comanda Primăriei, activităţi de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare.

De asemenea, spre deosebire de obligaţiile fostei firme de deratizare, Romprest va trebui să facă şi tratamente de erbicidare. "Astfel, vor fi combătute plante alergene, precum ambrozia şi pelinul", explică Mircea Stejeran, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice.

Deratizarea se va face de două ori pe an, în timp ce tratamentele de dezinfecţie se vor realiza de minim patru ori pe an. Erbicidarea va fi făcută la începutul verii, astfel încât buruienile să nu aibă nicio şansă să iasă la suprafaţă.

Totuşi, ca orădenii să nu aibă probleme din cauza acestor plante, e necesar ca şi cetăţenii să le stârpească de pe terenurile şi grădinile lor.