Baschetbaliştii de la CS Municipal Oradea vor disputa joi seară, în Sala Sporturilor "Olimpia" din Ploieşti, cu începere de la ora 20, meciul decisiv al finalei Ligii Naţionale de Baschet Masculin, ediţia 2013-2014, în compania campioanei en-titre, CSU Asesoft.

După primele patru jocuri, două disputate la Ploieşti şi două, la Oradea, scorul general al finalei este egal, 2-2.

Conform organizatorilor, meciul de joi seară va fi transmis în direct şi în exclusivitate cu 12 camere de televiziune de Digi Sport 1, iar comentatorii postului respectiv au anunţat că vor prefaţa ultimul joc din finală în cadrul unui studio, chiar de pe parchetul arenei ploieştene, cu începere de la ora 19.30.

Astfel, Sala Sporturilor "Olimpia" din Ploieşti va îmbrăca haine de gală, pentru meciul care va aduce faţă-n faţă pe parchet cele mai bune echipe ale momentului, CSU Asesoft Ploieşti şi CS Municipal Oradea.

Până în prezent, cele două finaliste şi-au împărţit victoriile din ultimul act, atât în dubla de la Ploieşti (scoruri 93-105 şi 95-76), cât şi în cea de la Oradea (81-87 şi 88-80), astfel că jocul de joi seară se anunţă a fi extrem de disputat, cu trofeul pe masă.

În cazul victoriei gazdelor, ploieştenii urmează să sărbătoreasca cel de-al zecelea titlu naţional din ultimele 11 sezoane, iar un eventual succes obţinut de oaspeţi le-ar aduce orădenilor primul trofeu naţional din istorie.

O istorie care plasează în prezent echipa ploieşteană pe locul al treilea în clasamentul all-time al întrecerii naţionale, conform site-ului Federaţiei Române de Baschet, în urma legendarelor Dinamo (cu 22 titluri) şi Steaua (21 titluri).

Interesant de remarcat este şi faptul că finala Campionatului Naţional nu a mai avut nevoie de un meci decisiv de şase sezoane, când CSU Ploieşti cucerea trofeul Diviziei A, ediţia 2007-2008, la capătul a şapte partide disputate împotriva rivalei U Mobitelco Cluj-Napoca.

Conform frb.ro, finala din actualul sezon a adus faţă-n faţă doua dintre cele mai eficiente şi ofensive echipe din Liga Naţională, ploieştenii având o medie de 85,84 puncte/meci şi 99,26 unităţi/meci, iar orădenii o medie de 84,61 puncte/meci şi 98,56 unităţi/meci, astfel că "nu întâmplător s-a ajuns la meciul decisiv după patru partide extrem de echilibrate şi spectaculoase".

Totodată, finalistele au reuşit în prima partidă a ultimei faze din play-off, câştigată de CSM Oradea cu 105-93, să stabilească şi un record, cu cele mai multe puncte înscrise într-un meci din actualul sezon: 198!

Înaintea meciului decisiv, ambele tabere caută soluţiile tehnico-tactice pentru a obţine victoria, iar antrenorii Vladimir Arnautovic şi Cristian Achim sunt încrezători în potenţialul echipelor pe care le conduc.

"Ne aşteaptă un meci dificil, joi seară, dar suntem pregătiţi pentru a-l câştiga! Am mai trecut prin asemenea situaţii şi, în plus, avem şi publicul de partea noastră", a declarat antrenorul ploieştenilor, Vladimir Arnautovic.

"Am împins seria în meciul decisiv şi mergem la Ploieşti pentru a ne juca şansa până la capăt. Este evident că după atâtea întâlniri nu ne mai putem surprinde unii pe alţii!", a declarat, la rându-i tehnicianul CSM-ului, Cristian Achim.

În tabăra orădeană, de altfel, optimismul este general, cu toate că "roş-albaştrii" vor evolua în deplasare. Faptul că ar putea intra în istorie prin primul titlu naţional cucerit pentru Oradea îi animă pe jucătorii şi conducătorii formaţiei bihorene, care speră să repete evoluţia din primul meci al finalei, tot de la Ploieşti, atunci când orădenii au marcat 105 puncte.

Ţi suporterii orădeni vor fi alături de favoriţi la partidă, cel mai important din istoria clubului.

De altfel, după meci, vineri, în semn de preţuire pentru fani, începând cu ora 18.45, secţia de baschet masculin a clubului CSM Oradea invită toţi suporterii echipei la Arena "Antonio Alexe" din Oradea, pentru o ultimă întâlnire, ceva mai specială, din acest sezon competiţional cu echipa favorită.

Şi Digi24 Oradea va transmite în direct vineri, începând cu ora 19.00 şi până la ora 20.00 o emisiune cu tot staff-ul CSM, iar la sfârşitul emisiunii va urma o sesiune de fotografii şi autografe.

Până atunci însă, partida decisivă de la Ploieşti, dintre CSU Asesoft şi CSM Oradea va fi arbitrată de Marius Ciulin, Laurenţiu Grigoraş şi Bogdan Podar. Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Ion Olaru.


Iată însă şi rezultatele înregistrate de cele două finaliste în seriile play-off-ului:

Sferturile de finală:

CSU Asesoft Ploiesti - Energia Rovinari scor general 3-0 (91-65, 86-77, 87-69)
CSM Oradea - SCM U Craiova scor general 3-0 (96-58, 78-66, 85-53)

Semifinale:

CSU Asesoft Ploieşti - U Mobitelco BT Cluj-Napoca scor general 3-2 (89-99, 90-67, 74-75, 87-85, 77-68)
CSM Oradea - BC Mureş Tg. Mureş scor general 3-0 (80-74, 90-74, 100-90)

Finala:

CSU Asesoft Ploieşti - CSM Oradea scor general 2-2 (93-105, 95-76, 88-80, 81-87)