Mădălina Ghenea a declarat pentru revista GQ Italia că pe vremea fostului dictator românii o duceau mai bine, în ciuda restricţiilor pe care acesta le impunea populaţiei

Ghenea a postat alături de o fotografie sexy pe Instagram o parte din interviul pe care l-a acordat italienilor. "Ceauşescu a condus un regim (comunist), dar toată lumea avea ce să mănânce şi nu exista o prăpastie între cei bogaţi şi cei săraci", a spus românca.

Declaraţiile i-au atras multe critici. "Să ai ce să mănânci nu e totul în viaţă. Lumea are ambiţii. Cum poi venera un regim comunist? Doar dacă ai o mentalitate închisă...Îmi pare rău, Mădălina, dar ai dat un răspuns depăşit", i-a scris unul dintre followeri.

După ce prietenii virtuali s-au arătat indignaţi de spusele acesteia, frumoasa româncă a încercat să se scuze spunând că nu asta este părerea ei, ci a fost întrebată care este părerea părinţilor ei despre regimul comunist prin care a trecut România, potrivit B1 TV.