Modelul şi actriţa de origine română Mădălina Ghenea va juca în comedia romantică "Smitten!", lungmetrajul de debut al scenaristului american Barry Morrow, ale cărui filmări au început luni, în Italia, şi vor dura şapte săptămâni, notează mediafax.ro. "Smitten!" are la bază un scenariu scris de Barry Morrow. Acesta a fost premiat cu Oscar pentru scenariul peliculei "Rain Man", în 1989. 

Povestea filmului "Smitten!" are în centru un tânăr director american din lumea modei, care este răpit şi dus în Alpii italieni de trei membri importanţi ai mafiei.

Actorul Darren Criss, care a fost recent nominalizat pentru cel mai bun cântec din serialul "Glee" (2015), cu piesa "Dreams Come True/ This Time", la premiile Emmy, se va afla pentru prima dată în postura de protagonist al unei pelicule, de la încheierea serialului muzical.

Mădălina Ghenea, în vârstă de 26 de ani, a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană "I Soliti Idioti" (2011), în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat şi în filmul "Dom Hemingway" (2013), în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law.

Totodată, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul "Razzabastarda" (2012), de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul ediţiei din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Roma. În 2014, ea a jucat în serialul TV "Borgia".

Cea mai recentă apariţie cinematografică a Mădălinei Ghenea a fost în "Youth/ La Giovinezza", de Paolo Sorrentino, care a avut premiera anul acesta în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes.

(sursa: Mediafax.ro)