Pelerinaj la căpătâiul Mădălinei Manole. Sute de oameni au mers ieri la Sala Radio din Capitală, unde a fost depus sicriul interpretei, pentru a-şi lua rămas bun. Cu lacrimi în ochi, cu flori şi cu lumânări aprinse în mâini, oamenilor, şi în special colegilor de scenă, nu le-a venit să creadă că Mădălina, care era mereu veselă şi ambiţioasă, şi-a luat viaţa într-un mod atât de crud.

Sicriul în care se află trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost depus, astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, unde va rămâne până în jurul orei 16. Mii de fani ai artistei au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Înmormântarea ei va avea loc la cimitirul Bolovani din Ploieşti, începând cu ora 16, cu o slujbă specială, deoarece Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu şi nu admite pentru sinucigaşi oficierea ritualului obişnuit de înmormântare. Astfel, slujba va fi una specială, ţinută pe scurt, de un singur preot, în exteriorul bisericii parohiei cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti.

Mădălina Manole s-a sinucis miercuri dimineaţă, medicii-legişti ai Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" stabilind că a băut peste 300 de mililitri de Furadan, un pesticid extrem de toxic. "La această cantitate nu mai putea fi salvată. Cei care ajung la spital cu o astfel de intoxicaţie nu mai au nicio şansă", a declarat directorul IML, prof. dr. Dan Dermengiu.

Solista a intrat în insuficienţă cardio-respiratorie, iar moartea a survenit în numai câteva minute. Se pare că ea şi-a premeditat actul, deoarece substanţa pe care a înghiţit-o a fost retrasă de pe piaţă de anul trecut, tocmai din cauza toxicităţii. Mădălina a cumpărat o sticlă cu ajutorul unei prietene, iar anchetatorii morţii ei cred că ea cunoştea foarte bine efectul pesticidului.

Deşi în jurul morţii cântăreţei s-au ţesut fel de fel de ipoteze, cum că suferea de o gravă boală de inimă ori că ar fi fost anorexică, autopsia a relevat că zvonurile nu sunt adevărate.