Echipa Real Madrid a câștigat trofeul Champions League, cel de-al 15-lea din istoria clubului, după ce a triumfat în finala cu Borussia Dortmund, scor 2-0, pe stadionul Wembley. Pe străzile din Madrid, fanii „galacticilor” s-au dezlănțuit, sărbătorind victoria favoriților. 

Echipa andrenată de Carlo Ancelotti a câștigat meciul după ce în prima repriză a fost dominată de nemții de la Borussia Dortmund, care au atacat constant și au avut ocazii mari de gol. Totuși, madrilenii s-au mobilizat și au reușit două goluri în repriza a doua, prin Carvajal, în minutul 74, respectiv prin Vinicius Junior, în minutul 83.

În minutul 87, Fullkrug a marcat, dar reușita lui Dortmund a fost anulată pentru poziție de ofsaid. 

Meciul s-a încheiat cu victoria echipei Real Madrid, care a ridicat cel mai important trofeu pentru echipele de club din Europa.

În urma victoriei, Carlo Ancelotti (64 de ani) și-a îmbunătățit propriul record, căci și-a adjudecat pentru a cincea oară trofeul Champions League ca antrenor (2 cu Milan, 3 cu Real Madrid). 

De asemenea, potrivit Digi Sport, Luka Modric, Toni Kroos, Nacho și Dani Carvajal au intrat în istoria fotbalului: Ei au câștigat fiecare de șase ori Champions League și l-au egalat la legendarul Paco Gento, singurul fotbalist care a mai câștigat tot de atâtea ori cel mai important trofeu european la nivelul echipelor de club.

În urma evoluției din acest sezon din Champions League, Real Madrid va încasa 141,52 de milioane de euro.

Elevii lui Carlo Ancelotti vor juca Supercupa Europei împotriva Atalantei, câștigătoarea Europa League. 

O mulțime de madrileni au ieșit pe străzile orașului, mai cu seamă în Plaza de Cibeles, pentru a sărbători împreună victoria preferaților lor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!