Karatist de tânăr şi apoi sensei - adică profesor - pentru generaţii întregi, Harris Wallmen nu se poate opri la o singură pasiune. "M-aş plictisi"...

Aşadar, fostul jurnalist încearcă mai multe. Pe lângă pictură, sculptură în lemn, turele cu skateboard-ul sau cu motocicleta, de câţiva ani buni Harris face cuţite, modele unicat, într-un atelier pe care şi l-a amenajat acasă. "E o chestie masculină prin definiţie", zice el despre fascinaţia faţă de lucrurile tăioase.

Ziarist şi sensei

Acum în vârstă de 45 de ani, Harris locuieşte în Oradea din 1996. S-a mutat aici din Sibiu, deşi îşi iubea oraşul natal. În timpul unei vizite la prietena lui, Anca, pe care o cunoscuse în cantonamentele lotului naţional de karate kyokushin, Harris, absolvent de litere, specializarea română-germană, a primit o ofertă tentantă. "L-am întâlnit pe Mircea Chirilă (directorul săptămânalului BIHOREANUL - n.r.), care pe atunci era director la Jurnalul bihorean. El mi-a propus să încerc cum e să fii ziarist. A sunat mai interesant decât translator, jobul pe care mi-l luasem în Sibiu", îşi aminteşte Harris.

A rămas în presă mulţi ani. După JB, a scris pentru Jurnalul de dimineaţă, a devenit redactor-şef al revistei Connect, specializată pe telecomunicaţii, şi ulterior a condus, timp de 12 ani, tot ca redactor-şef, Photo Magazine, o revistă lunară de tehnică şi artă fotografică, realizată la Oradea dar cu răspândire naţională. Harris nu a renunţat niciodată însă la karate, una dintre pasiunile lui de suflet. Alături de soţia lui, Anca, este acum antrenor la Clubul Sportiv Gym, deţinut de familia lor, dar pregăteşte şi lotul naţional de karate kyokushin.

Artă tăioasă

De vreo 7 ani, Harris îşi dedică timpul şi unei pasiuni mai puţin obişnuite: făuritul de cuţite unicat. "Dacă întrebi orice băieţel mai mare de 7 ani o să-ţi spună că-i plac cuţitele. Dacă îi dai un briceag va fi fascinat. Aşa am fost şi eu", explică orădeanul. Cuţitul a fost o unealtă care a contribuit la progresul omenirii, mai spune artizanul: "Am început să nu mai aruncăm cu pietre, ci să tăiem. Puteai să jupui animale, puteai să te încălzeşti. E o unealtă care a contribuit enorm la dezvoltarea omului".

Sensei Harris lucrează în propriul atelier, pe care l-a amenajat lângă casă, şi face mereu cuţite cu modele noi. Procesul necesită forţă, creativitate şi răbdare. Munca începe printr-un desen şi continuă cu meşteşugitul lamei. "Iniţial am cumpărat lame gata făcute din Finlanda şi Germania, eu făceam doar mânerul şi tecile. Încet, încet, m-am apucat şi de făcut lame. Sunt din oţel şi contează foarte mult conţinutul de carbon al acestuia", povesteşte el.

Drumul oţelului

Oţelul poate fi şi unul second-hand. "În mod tradiţional se lua un oţel de arc de la maşină sau de rulment, un material care deja a fost folosit, şi - prin forjare - îi dai forma lamei pe care o doreşti", explică Harris. De asemenea, se pot cumpăra şi oţeluri noi, anume create pentru cuţite.

După ce metalul e întins prin forjare, acesta primeşte forma de cuţit la un şlefuitor de mare putere, cu 30.000 de turaţii pe minut. Finisajul nu este, însă, terminat. Cu bucăţi de şmirghel mici, artizanul lucrează pe tăişul lamei şi o face să alunece prin tot ceea ce taie.

Cu molar de mamut

Procesul nu este nici atunci terminat. "Toţi knife-makerii (meşterii de cuţite - n.r.) spun că sufletul unui cuţit este călirea", explică Harris. Oţelurile carbon au puncte de călire între 800 şi 900 de grade, iar oţelurile inoxidabile între 1.050 şi 1.100 de grade. Apoi, după încălzire, cuţitul este băgat în ulei. "Metalul iniţial e moale, iar călirea îl întăreşte. Faptul că îl şochezi termic îl face să devină foarte, foarte dur", spune meşterul.

Făurirea unui cuţit durează minimum o săptămână, dar ajunge chiar şi la o lună. "Pot să fiu creativ cam 4 ore pe zi. Cred că atât poate fi creativ un om într-o zi", zice Harris. Fiecare cuţit pe care-l face are o formă diferită şi un scop anume. "Sunt cuţite de outdoor, pentru drumeţii, pentru vânătoare, cuţite de bucătărie. Diferă grosimea lamei şi forma". Şi mânerele folosite de Harris sunt inedite, ele fiind realizate, spre exemplu, din os de girafă şi de cămilă, molar de mamut şi corn de bivol african.

Cuţite worldwide

Creaţiile lui Harris se vând pe site-ul său hwknives.com în toată lumea, la preţuri deloc mici. În funcţie de tipul cuţitului şi materialele folosite acestea variază între 170 şi 450 euro. "Sunt materiale foarte bune şi mult mai scumpe decât în cuţitele de serie. Pe deasupra, cuţitele sunt unicate", explică artizanul.

Cine sunt cumpărătorii? Mulţi bucătari profesionişti, care apreciază cuţitele deosebite, vânători, dar şi colecţionari. Deci, unii le folosesc, alţii doar le expun ca pe obiecte de artă. Cert e că mai bine de jumătate din clienţii lui Harris sunt din afara României. "Am trimis în Australia vreo 7-8 cuţite, am trimis în Franţa, la fel şi în Anglia. În România, lucrul manual încă nu e apreciat la fel ca-n Occident. Acolo e uşor excentric să mai faci ceva handmade". Deşi nici la noi nu-i tocmai de ici de colo să creezi lucruri de colecţie...

ARTE DE TOATE
Antrenorul campionilor

Harris Wallmen, de 8 ori campion naţional la karate kyokushin, face parte dintr-o familie celebră în artele marţiale. Soţia lui, Anca, a fost multiplă campioană europeană, ea fiind fiica unor cunoscuţi antrenori din Oradea, Alexandru şi Mariana Chirilă. Alături de Anca şi de sora acesteia, Viviana - şi ea de două ori campioană europeană şi vicecampioană mondială -, Harris antrenează la Clubul Sportiv Gym, înfiinţat la începutul anilor ’90 de familia Chirilă, care a dat numeroşi sportivi valoroşi, inclusiv pe multiplul campion european de kyokushin Marius Ilaş. Şi federaţia română de specialitate a fost înfiinţată de familia Chirilă, la Oradea, ea fiind condusă de Anca Wallmen. De 15 ani încoace, Harris pregăteşte şi lotul naţional de karate kyokushin.

Profesorul de karate are şi arta în sânge. În urmă cu aproape doi ani, la Sinagoga Zion, a fost vernisată prima sa expoziţie de pictură abstractă, căci pictura figurativă i se pare plictisitoare. Lucrările lui au fost apreciate de criticii de artă, fiind descrise drept "curcubeie descompuse". De asemenea, când are timp, Harris sculptează măşti în lemn, inspirate inclusiv din folclorul nemţesc.