Descinderi în spitale, marţi dimineaţă, ale procurorilor şi poliţiştilor care vor să destructureze o reţea de medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false pentru bolnavii de cancer. Prejudiciul se ridică la 3,5 milioane de euro.

Potrivit Mediafax, care citează Parchetul Tribunalului Bucureşti, trei medici au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice, pe numele unor pacienţi, iar reprezentanţii unei firme ce deţine un lanţ de farmacii au decontat fraudulor pentru acestea, la CASMB, aproximativ 8,3 milioane de lei. Surse citate de agenţie au precizat că este vorba de medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristică Poenaru de la Institutul Clinic Fundeni.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că suspecţii au creat circuite economice şi financiare fictive cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani rezultate din activitatea infracţională şi de a denatura plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat", a precizat Parchetul Capitalei.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii unei societăţi ce deţine un lanţ de farmacii au înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi cu un comportament de tip "fantomă".